„Jandarmi care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în mun. Rm.Vâlcea, pe str. Castanilor în dreptul motelului Capela au observat, în data de 06.03.ac, în jurul orelor 14:30, doi tineri care la vederea echipajului de Jandarmerie au manifestat un comportament suspect, aruncând într-un tufiş mai multe obiecte după care au încercat să fugă.
Jandarmii au intervenit şi i-au oprit pe tineri, au ridicat obiectele aruncate de aceştia iar în urma verificării acestora s-a stabilit că este vorba despre o cutie de culoare verde în care se aflau foiţe de confecţionat ţigări marca Mascotte şi o ţigaretă confecţionată manual care prezenta fragmente vegetale de culoare maro, având un miros înţepător despre care tinerii le-au spus jandarmilor că sunt muguri de marijuana şi le-au cumpărat de la o persoană cunoscută pentru consum propriu. În continuarea verificărilor prin activităţi specifice jandarmii au reuşit să identifice încă doi tineri respectiv pe cel care le-a vândut tinerilor fragmentele vegetale şi pe cel de la care aceasta din urmă cumpăra fragmente vegetale pentru a le revinde.
Jandarmii au stabilit că aceştia se numesc T.I. de 17 ani din Ocnele Mari , S.N.A. de 16 de ani Şirineasa, Ş.P.R. de 17 ani din Negreni şi A.I.G. de 18 ani din Rm. Vâlcea cărora le-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute şi pedepsite de art.2 şi 4, din Legea 143/2000.
Art.2 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.4 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Documentele de constatare întocmite de jandarmi şi fragmentele vegetale, găsite asupra tinerilor au fost predate lucrătorilor din cadrul S.C.C.O.Vâlcea pentru continuarea cercetărilor” – precizează IJJ Vâlcea.
Foto: gazetavalceana.ro