Consilierul judeţean PNL Mihaela Andreianu, sinecură cu ghinion la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea
Corpul de control al Ministerului Economiei a depistat-o pe şefa liberalelor vâlcene angajată la sucursala vâlceană a SNS deşi acest lucru nu era justificat nici măcar temporar, dar nu i-a găsit şi fişa postului
Consilier judeţean, recent şi aspirantă la un loc în Camera Deputaţilor din partea PNL Vâlcea, Mihaela Andreianu apare într-un raport întocmit de corpul de control al Ministerului Economiei cu o scurtă angajare (decembrie 2013 – martie 2014) politică la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea – dezvăluie site-ul saptamana.net. Unele dintre sursele noastre spun că ar fi fost chiar fictivă, iar concluziile documentului menţionat par a le confirma. Cert este că ghinionul liberalei a fost fulgerător. La început de 2014, lanţul de iubire în USL PSD-PNL s-a rupt şi ea a pierdut astfel sinecura, salariul de încadrare fiind 2.800 de lei.
Controlul Ministerului Economiei şi rezultatele lui sunt recunoscute şi de directorul tehnic din cadrul EM, inginerul Constantin Melinte, dar acesta susţine că nu au fost evidenţiate prejudicii şi persoane responsabile în urma lui, în special în cazul a două angajări despre care raportul lasă de înţeles că s-ar fi dorit a fi ascunse celor de la corpul de control al ministerului. Una dintre aceste angajări o vizează pe Mihaela Andreianu, consilier judeţean, preşedinte judeţean şi vicepreşedinte naţional în cadrul organizaţiei de femei a PNL, vicepreşedinte al filialei PNL Vâlcea, în acelaşi timp şi profesor cu normă întreagă la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea.
Deşi conducerea EM Râmnicu Vâlcea a informat scris ministerul că în perioada 2012 – aprilie 2015 nu au fost efectuate angajări, corpul de control a constatat că au existat totuşi două încadrări verificând statul de funcţiuni. Astfel, în data de 5 decembrie 2013, Mihaela Andreianu semnează cu conducerea SNS contractul individual de muncă nr. 11.422 şi începe efectiv lucrul în cadrul societăţii patru zile mai târziu, în cadrul Serviciului “Achiziţii” din cadrul sediului SNS, fiind încadrată cu funcţia de economist. Numai că, în aceeaşi zi în care liberala vâlceană ar fi trebuit să-şi înceapă activitatea (9 decembrie 2013), se încheie actul adiţional (nr. 11.655) la contractul individual de muncă, potrivit căruia ea urmează să-şi desfăşoare activitatea la Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Totuşi, abia pe 7 ianuarie 2014, lidera femeilor din PNL Vâlcea făcea o cerere prin care solicita transferul în cadrul sucursalei vâlcene, motivând că are domiciliul în Râmnicu Vâlcea (înregistrată cu nr. 104/01.01.2014). Ca atare, pe 15 ianuarie 2014, i-a fost semnat un nou contract de muncă (nr. 02/15.01.2014, deci nu un act adiţional sau o notă de transfer), cu normă întreagă de lucru (8 ore pe zi) şi un salariu de bază lunar de 2.800 lei, valabil până la data de 08.03.2014.
“Eu am refuzat să o angajez. Cine a angajat-o, să răspundă. Nu ştiu ce şi de ce a declarat Melinte. Întrebaţi-l pe el. Nu există (la EM Râmnicu Vâlcea – n.r.) director de resurse umane, director de resurse umane are Bucureştiul. Nu aveam voie să facem angajări şi nu am făcut. Patru luni de zile a lucrat (Mihaela Andreianu – n.r.), pentru că după aceea nu i-au mai aprobat. Nu a venit niciun control (de la minister – n.r.), astea sunt poveşti. Probabil că au plecat de la Putere unii şi au venit alţii şi nu au mai angajat-o”
– Marius TĂNASIE, ex-director EM Râmnicu Vâlcea
Concluzii din Raportul Corpului de Control al ME:
• Conform unei note de relaţii (nr. 6012/29.05.2015) semnată de Cristina Stan în calitate de şef birou APV Achiziţii – Contracte, Mihaela Andreianu “s-a ocupat cu înregistrările curente ale referatelor, comenzilor şi facturilor”, adică “o activitate de secretariat”;
• Angajarea ei nu a fost făcută “transparent (prin publicarea unui anunţ de angajare, concurs etc.), în funcţie de necesităţi”, aşa cum recomandase conducerea SNS, “de încheiere a unui nou contract individual de muncă, (…) noul contract de muncă să fie făcut în funcţie de necesităţile şi posibilităţile sucursalei”;
• “Fişa postului doamnei Andreianu Mihaela nu a fost pusă la dispoziţia echipei de control, putând trage concluzia că aceasta nu exista în fapt”; şi beneficiara angajării nu avea experienţa şi calificarea necesară (“curs de expert în achiziţii”) postului pe care a fost angajată în cadrul Serviciului Achiziţii – Contracte.
Ctiţi mai multe aici: http://saptamana.net/articol/10974-consilierul-judetean-pnl-mihaela-andreianu-sinecura-cu-ghinion-la-exploatarea-miniera-ramnicu-valcea