Duminica iertării: plânsul după Raiul pierdut – Predică la Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai)

Duminica iertării: plânsul după Raiul pierdut

Predică la Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai)

Pr. Dr. Ștefan Zară

„Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21)

Dreptmăritori creștini, râvnitori în Biserica slavei lui Dumnezeu spre moștenirea Împărăției Cerurilor,

Sosit-a vremea luptelor duhovnicești, a postirii celei adevărate, a nevoinței spre redobândirea Raiului din care Adam a fost izgonit. Mulțumindu-i lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să gustăm împreună roadele Pomului Vieții, a Sfintei Euharistii, să recitim textul evanghelic pe care l-ați ascultat astăzi la Dumnezeiasca Liturghie, astăzi la intrarea noastră în Postul Mare, duminică numită de Sfinții Părinți a izgonirii lui Adam din Rai:

„Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 14-21).

Duminica aceasta, iubiților, numită și Duminica Iertării sintetizează întreaga pregătire a credinciosului pentru post. Omul a fost creat de Dumnezeu spre comuniunea veșnică cu El, spre împărtășire veșnică din iubirea Lui, însă acesta, prin păcat, a fost izgonit din Rai, ca unul ce a refuzat împărtășirea iubirii lui Dumnezeu către El, iar viața de pe pământ s-a transformat într-un exil. Suntem alungați în acest exil spre a experia dorul după Dumnezeu și Raiul pierdut. Cântările liturgice de astăzi numesc perioada aceasta a postului „primăvară pentru suflet”, pentru că este perioada când trebuie să creștem în noi semințele iubirii lui Dumnezeu.

Adam a fost alungat din Rai din pricina mâncării, din neascultare a mâncat din Pomul cunoștinței binelui și răului, iar noi prin nemâncare, prin postire încercăm să redobândim ceea ce a pierdut Adam, așa cum textul liturgic întărește: „iarăși adu-mă în Rai, iarăși mă împărtășește de pomul vieții și al bucuriei, iarăși mă sălășluiește în Rai”.

Textul pericopei din Evanghelia de astăzi, de fapt un fragment din Predica de pe Munte rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, ne arată care sunt condițiile unei postiri spre eliberarea noastră de patimi și păcate, spre a fi cu adevărat curățitor și tămăduitor al sufletelor noastre:

• Mai întâi, spre buna postire ni se cere iertarea aproapelui care ne-a greșit. Pentru a putea primi iertarea, trebuie să și dăm iertarea. Spre a înțelege puterea iertării dată de Dumnezeu, trebuie, la rândul nostru să oferim, să dăruim iertarea, ca manifestare, concretizare, a iubirii noastre față de aproapele. Ethosul postului, ca trăire a dorului după Raiul pierdut, ca încercare de a fi reprimiți în casa noastră, pe care am pierdut-o, înseamnă iubire, iertare și dăruire. Iertare înseamnă reintrare în comuniune, în unitate, în iubire. A ierta înseamnă a reașeza între mine și aproapele meu iubirea lui Dumnezeu.
• Cea de-a doua condiție este smerenia. Postul trebuie acoperit cu vălul smereniei. Dacă postim pentru a fi văzuți și lăudați de oameni, pierdem esența postului. Postul trebuie să aducă în sufletul nostru nu tristețe apăsătoare de greutatea acestuia, ci bucuria curățirii, iar acest fapt se vede și pe fața noastră. Sf. Maxim Mărturisitorul accentuează în scrierile sale că fața este icoana întregii noastre vieți, iar capul este simbolul minții. Deci, a spăla fața înseamnă a ne curăți viața de toată întinăciunea păcatului, iar a unge capul înseamna a face mintea să strălucească de cunoștința dumnezeiască.
• Iar cea de-a treia condiție a dreptei postiri, a postirii în Duhul Adevărului, este cea a dezlipirii de cele pământești: „Nu vă adunaţi comori pe pământ”. Condiție, dar totodată și scop al postirii, este dezlipirea de cele materiale; mă ocup atât de mult de cele duhovnicești, mă preocup atât de mult de Împărăția lui Dumnezeu, îmi țin atît de mult mintea săturată de rugăciune, încât nici nu mai am nevoie de mâncare; uit să și mănânc.

Avem în Pateric o istorioară care lămurește pe deplin sensul uitării de a mânca, din preocuparea de cele duhovnicești: „Unul din Bătrâni a mers la un alt Bătrân. Și acesta a zis ucenicului său: Fă-ne nouă puțină linte. Și le-a făcut. Și iarăși: Înmoaie-ne pâine. Și le-a înmuiat. Și au rămas până la ceasul al șaselea din ziua următoare vorbind despre cele duhovnicești. Și a zis ucenicului iarăși: Fă-ne puțină linte, fiule. Și a zis: De ieri v-am făcut. Și ridicându-se au mâncat”.

Aceasta este înțelegerea biblică și patristică a postului: „Sosit-a vremea, începutul luptelor celor duhovnicești, biruința cea împotriva dracilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăzneala cea către Dumnezeu…”.

Dacă inima noastră rămâne înlănțuită aici, jos, pe pământ, dovedim că comoara noastră, adică ceea ce prețuim noi, ce este important și prioritar pentru noi, nu este Dumnezeu și Împărăția Sa, ci lumea de aici. Dacă hrana noastră este singular materială, ne legăm de lumea de aici ca singura realitate pentru noi.

Aplecându-ne mult spre postul cel trupesc nu trebuie să uităm nici postul duhovnicesc pe care mereu trebuie să îl ținem. Căci după vorba bătrînilor, zadarnică este nemâncarea de carne, dacă mâncăm din carnea fraților noștri, așa cum întărește și Patericul: „Este mai bine a mânca carne și a bea vin decât a mânca prin vorbire de rău trupurile fraților”. Să lepădăm de la noi clevetirea, bârfa și vorbirea de rău, aducând pocăința postului în sufletele noastre.

Postul înseamnă osteneală, postul înseamnă nevoință, căci drumul de întoarcere din exil nu este ușor: „A zis un Bătrân: Fără osteneală nimeni nu dobândește virtutea. Iar dacă o dobândește, nu rămâne la el. Căci celor care plâng și însetează le-a fost făgăduită Împărăția Cerurilor”.

Dreptslăvitori creștini,

Să încercăm să transformăm postul acesta într-un urcuș duhovnicesc al nostru; renunțând la mâncarea îmbelșugată, să prețuim mai mult hrana cea duhovnicească a rugăciunii, a citirii Sfintei Scripturi, a scrierilor patristice și a Sfintei Împărtășanii, pe care să o primim mai des, căci ea este dată nouă nu ca premiu, ca merit pentru nevoințele noastre, ci ca medicament întăritor al neputințelor noastre.

Așa cum o cântare din slujba de astăzi spune, iertându-ne unii pe alții, să intrăm cu toții pe drumul postului, pe drumul de întoarcere din exilul nostru pământesc: „Călătoria virtuților s-a deschis. Cei ce voiți să vă nevoiți intrați, încingându-vă cu nevoința cea bună a postului; că cei ce se luptă după lege, după dreptate se încununează. Și luând toată într-armarea Crucii, să ne luptăm împotriva vrăjmașului, ca un zid nestricat ținând credința, ca o platoșă rugăciunea și ca un coif milostenia. În loc de sabie, postul care taie toată răutatea cea de la inimă…”, pe care dobândindu-le și noi, Împărăția lui Dumnezeu să o moștenim, în vecii vecilor. Amin!