Un demers de succes al Primăriei municipiului: podul de cale ferată de peste Valea Stăncioiului va fi înlăturat

0
71

 

În urma unor demersuri susţinute făcute în ultimele luni de către reprezentanţi ai Primăriei municipiului pe lângă Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, s-a obţinut, în sfârşit, eliminarea podului de cale ferată din zona Goranu, o structură degradată care punea probleme serioase ca urmare a colmatării permanente a Văii Stăncioiului şi a efectelor derivate de aici, în special în contextul unor precipitaţii abundente: inundaţii, surpări de maluri, viituri puternice etc. Podul cu o deschidere de peste 15 m, care făcea parte din linia Râmnicu Vâlcea – Vâlcele, va fi demontat de către Regionala de Căi Ferate Craiova începând din această perioadă, totodată urmând să fie realizate şi celelalte lucrări conexe de reabilitare a zonei: tăierea vegetaţiei de pe terasamentul CF precum şi decolmatarea zonei podului CF. Această acţiune vine după 27 ani în care – după abandonarea proiectului căii ferate Râmnicu Vâlcea – Vâlcele – administraţiile locale municipale au făcut numeroase apeluri privind gradul de pericol reprezentat de această structură şi necesitatea luării unor măsuri urgente de refacere a zonei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.