Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: Evanghelia ne arată cât de iubiți sunt drepții înaintea lui Dumnezeu

0
67

 

Duminică, 19 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Părintele Arhiepiscop a arătat că „în această duminică este așezat înaintea ochilor noștri sufletești un episod care ține de sfârșitul veacurilor: Judecata cea obștească, când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. La  această A Doua Venire, omul va fi judecat după faptele și după credința sa. Faptele pot fi săvârșite numai în timpul vieții pământești, însă această viață este limitată și de aceea trebuie să săvârșim cele bune pentru ca sufletul nostru să trăiască veșnic lângă Dumnezeu și nu să trăiască veșnic în osândă. Evanghelia se numește Înfricoșătoarea Judecată pentru că înfricoșător este verdictul pentru cei care nu l-au avut în inimile lor pe Dumnezeu, pentru cei care nu L-au mărturisit pe Dumnezeu. (…)

Învățăm în această duminică care sunt cele șase moduri în care putem săvârși fapta cea bună, ea însăși expresia sau mărturia credinței noastre: căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine.

Mântuitorul arată faptele milei trupești însă este întrebat Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? (…)

În antiteză, aceleași întrebări sunt puse și de cei care nu Îl recunosc pe Dumnezeu, de cei care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?

Mântuitorul ne arătă că Se identifică cu toți cei de lângă noi, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut și ne amintim aici de Pilda Samarineanului milostiv în care vedem de fapt cine este aproapele nostru. (…)

Evanghelia de astăzi ne arată cât de iubiți și cât de plăcuți sunt drepții înaintea lui Dumnezeu pentru că a lor este împărăția cerurilor”, a subliniat Chiriarhul Râmnicului.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.