Direcția Națională Anticorupție a tratat cu maximă superficialitate cazul FURTULUI DE 800 MILIOANE DE EURO DE LA OLTCHIM SA DIN RÂMNICU VÂLCEA! Ofițeri de informații de bună credință (prin peste 100 de rapoarte!!!), Corpul de Control al Primului Ministru, dar și administratorul judiciar, prin raportul privitor la cauzele intrării în insolvență – au arătat clar cine a devalizat combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea, cu toate acestea DNA a îngropat acest dosar, dispunând neînceperea urmăririi penale împotriva VINOVAȚILOR de dezastrul de la Oltchim! De ce? Cine a avut interesul acesta? Pe cine are la mână fostul manager de la Oltchim? Este protejată de SISTEM fosta conducere de la Oltchim? Cum este posibil ca la o asemenea GAURĂ ÎN BUGETUL NAȚIONAL DE SUTE – DE MILIOANE DE EURO, DNA să nu miște un deget împotriva vinovaților?! Poate ne luminează șefa DNA, Codruța Kovesi, dar și vâlceanul Nistor! În curând vom publica o ordonanță a DNA Pitești, prin care fostul manager de la Otchim a fost scos… îngeraș. Veți citi și vă veți cruci!
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...