Doru Constantin, unul din martorii audiaţi, marţi, în dosarul CET Govora în care Dan Şova este acuzat de trafic de influenţă, a declarat că, în perioada în care era jurist la CET Govora, i s-a cerut predarea unor dosare către casele de avocatură, specificând că a predat la momentul respectiv două dosare.
Doru Constantin, martor în dosarul CET Govora, în care Dan Şova este acuzat de trafic de influenţă: Mi s-a cerut predarea dosarelor mai grele unor case de avocatură
Doru Constantin, unul dintre martorii audiaţi, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în dosarul în care Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură a declarat în faţa magistraţilor că, în perioada în care îndeplinea funcţia de jurist la CET Govora, coordonatorul departamentului juridic a cerut predarea unor dosare pentru a fi preluate de case de avocatură.
„Îndeplineam funcţia de jurist la CET Govora. Pentru scurt timp, am fost director general interimar. În perioada ce interesează cauza, erau şase jurişti la compartimentul juridic. În perioada respectivă, la sfârşitul lui 2011- începutul lui 2012, a venit la mine Rada Dumitru, coordonatorul departamentului juridic, care mi-a cerut să îi predau nişte dosare mai grele pe care le aveam în lucru, pentru a le preda unor case de avocatură. A doua zi mi-a spus că e vorba de Săvescu, Voinescu şi Asociaţii. Cred că am predat două dosare. Era o perioadă destul de aglomerată. Era un fel de a lua presiunea de pe umerii noştri”, a declarat Doru Constantin în faţa judecătorilor.
Fiind întrebat ce îşi aminteşte în legătură cu un contract încheiat în 2013 între CET Govora şi casa de avocatură Săvescu, Voinescu şi Asociaţii, martorul a declarat că are cunoştinţă despre încheierea unui astfel de contract, hotărârea fiind luată în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA).
„Cunosc că şi în 2013 s-a încheiat un contract cu casa de avocatură. Am avut discuţii telefonice cu Voinescu şi cu Rada Dumitru, pe care l-am informat. În 2015, când eram director general, s-a luat hotărârea în AGA în care au fost aprobate toate contractele de asistenţă juridică încheiate cu toate casele de avocatură. Cred că era şi casa de avocatură Voinescu. (…) Cu privire la al doilea contract, cel din 2013, am urmărit derularea acestuia. Am verificat că s-au prestat serviciile şi că s-au efectuat plăţile. În opinia mea, cele două contracte ale CET Govora cu casa de avocatură Săvescu, Voinescu şi Asociaţii au respectat procedura. Am primit explicaţii din partea conducerii CET Govora, în sensul că OUG 26 (cu privire la reducerea cheltuielilor pentru achiziţiile publice) nu s-ar fi aplicat pentru achiziţia serviciilor avocaţiale. Nu îmi permiteam să îmi verific şeful cu privire la legalitate. Am apreciat că totul este legal şi oportun, deoarece existau aprobări în AGA”, a mai spus Constantin în sala de judecată.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 14 martie 2017.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.
De menţionat este faptul că încheierea unor astfel de contracte de consultanţă nu-şi găsea justificarea întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi, arată procurorii.
Acţionând în această manieră, mai spun anchetatorii, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte sus menţionate), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
La rândul său, Dan Şova este acuzat că i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.
În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.
În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
Sursa: Mediafax