Slujbă pentru alungarea duhurilor rele de la Consiliul Judeţean

0
76

Slujbă pentru alungarea duhurilor rele de la Consiliul Judeţean

 

Pentru calmarea spiritelor în Consiliul Judeţean Vâlcea, preşedintele Dumitru Buşe l-a convocat marţi pe PS Gherasim, episcopul Râmnicului să oficieze o slujbă de sfinţire înainte de ultima şedinţă de consiliu, de marţi după-amiaza. Preşedintele Buşe a spus că a apelat la preoţi pentru că în ultima perioadă disputele din cadrul instituţiei sunt tot mai aprige. Înainte de începerea şedinţei, sala de consiliu a fost tămâiată şi stropită cu apă sfinţită. Episcopul Râmnicului nu a pierdut ocazia de a ţine şi o scurtă predică în stilul propriu. „Aşa cum există îngeri, există şi demoni, iar diavolul stă aproape şi este bine să ţinem slujbe pentru ca lucrătorii statului să aibă mai mult spor şi să nu mai fie deranjaţi” – a spus PS Gherasim. Episcopul s-a rugat atât pentru cei care lucrează în cadrul instituţii, cât şi pentru cei care apelează la serviciile acestora. Unii dintre consilieri, care nu ştiau nimic despre “surpriza” pregătită de preşedintele CJ s-au amuzat pe seama evenimentului. Dumitru Buşe este însă sigur că a alungat „toţi dracii din CJ.” – a spus acesta. “Profeţia” s-a împlinit, pentru că toate proiectele au trecut, cu excepţia celui care privea concesionarea unor spaţii de la Policlinica cu Plată, care a fost scos de pe ordinea de zi. (A.V.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.