Ce schimbări aduce data de 1 februarie? Salarii mai mari, taxe mai puține

0
75

curtea constitu'ionalaDe miercuri, 1 februarie, intră în vigoare mai multe măsuri adoptate de noul guvern.

Data de 1 februarie aduce modificări în cazul contribuţiilor la pensiile publice şi la sistemul sănătate. Astfel, începând de miercuri, salariaţii vor datora contribuţiile de pensie (CAS) şi de sănătate (CASS) la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu 5 salarii medii brute, fiind eliminat.

Potrivit premierului Sorin Grindeanu, eliminarea plafonului CASS (contribuţia la sănătate) pentru cei cu salarii de peste cinci ori salariul mediu, ar afecta 36.000 de salariaţi, iar măsura ar aduce la buget un plus de 500 de milioane de lei.

Pe de altă parte, salariaţii, PFA şi pensionarii care au şi venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, dar şi din chirii vor fi scutiţi de CASS pentru acestea.

Astfel, este reintrodusă scutirea de CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiţii (dividende, dobânzi) şi/sau din alte surse pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

De la 1 ianuarie 2017, conform Codului fiscal, scutirea era eliminată, ceea ce însemna că salariaţii, pensionarii, PFA urmau să achite CASS pentru dividende, dobânzi şi drepturi de autor.

O altă modificare importantă este legată de anularea CASS pentru pensii. Indiferent de valoarea pensiei, pensionarul are calitate de asigurat în sistemul public de sănătate, dar plata contribuţiei se suportă de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, impozitul pe venit aplicat microîntreprinderilor cu un singur salariat va fi redus de la 2% la 1%, concomitent cu ridicarea plafonului de venituri până la care o firmă poate fi încadrată în definiţia microîntreprinderii, de la 100.000 euro la 500.000 euro.

Totuşi, cota de impunere de 3% rămâne neschimbată pentru microîntreprinderile fără niciun salariat.

Anterior, cota era cuprinsă între 1% şi 3%, în funcţie de numărul de salariaţi: un procent din venituri pentru microîntreprinderile cu cel puţin doi salariaţi, 2% pentru cele cu un singur salariat şi 3% pentru cele care nu au niciun angajat.

De la 1 februarie, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală (ANAF) va elimina formularul 088. Prin Declaraţia 088, introdusă în februarie 2015 şi simplificată în vara lui 2016, un contribuabil este evaluat de către funcţionarii Fiscului din punct de vedere al capacităţii de a desfăşura activităţi economice în sfera TVA.

Documentul a fost aspru criticat de reprezentanţii oamenilor de afaceri, din cauza creşterii birocraţiei.

Tot de la 1 februarie se vor anula 102 taxe nefiscale. Taxa radio-tv, timbrul de mediu, taxa de înregistrare în registrul comerţului, taxa pentru acordarea cetăţeniei române şi taxa pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar sunt printre cele mai importante dintre cele 102 taxe care vor fi eliminate, ca urmare a aplicării proiectului de lege depus de PSD şi votat în Parlament.

Un număr de 22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv pentru cazier, pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere ori pentru schimbarea numelui, vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie, anunţă ministerul.

Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

Ministerul Afacerilor Interne mai arată că vor fi eliminate opt taxe care erau necesare pentru eliberarea unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor:

– Taxă pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;

– Taxă examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;

– Taxă pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;

– Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei; – Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;

– Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei; – Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;

– Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Pe lângă acestea, vor fi eliminate alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei (3 lei).

Totodată, de la 1 februarie din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, 100 lei.

Potrivit noilor reglementări, taxele pe care le vor achita cetăţenii pentru eliberarea paşapoartelor, în cazul cererilor depuse în ţară, vor fi următoarele:

– Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei; – Paşaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;

– Paşaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an) – 96 lei. Tot dela 1 februarie, va fi eliminată şi taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple şi pentru eliberarea adeverinţelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate; istoric de paşapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetăţean roman cu domiciliul în străinătate.

Alte şase taxe extrajudiciare de timbru şi două taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenţei persoanelor şi al stării civile vor fi eliminate:

– Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii – 5 lei;

– Taxa pentru schimbarea numelui – 15 lei; – Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului – 22 lei,

– Taxa pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei.

Începând din 1 februarie, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 1.450 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei pe oră, potrivit hotărârii aprobate de Guvern la începutul anului.

Şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor plăti de miercuri amenzi mai mari, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. În funcţie de gravitatea contravenţiilor comise, amenzile de circulaţie încep de la 290 de lei şi pot ajunge la 2.900 de lei.

sursa: news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.