CSM-ul, într-o serie mai uşoară ca anul trecut

0
74

Trupa din Zăvoi îşi cunoaşte adversarii pentru sezonul viitor:

CSM-ul, într-o serie mai uşoară ca anul trecut

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit componenţa celor două serii ale Ligii a II-a pentru sezonul competiţional viitor. Aşa cum era de aşteptat, formaţia noastră, CSM Rm. Vâlcea, a fost repartizată în seria a II-a alături de alte 17 grupări. Încercarea vâlcenilor de a promova va fi însă extrem de dificilă, având în vedere faptul că trupa lui Marian Bondrea se va bate cu două foste divizionare A cu bani, FC Argeş şi Jiul Petroşani, grupări ce cu siguranţă îşi vor dori şi ele să revină în primul eşalon. De asemenea, încă de pe acum, alte două echipe şi-au anunţat intenţia de a trage la promovare. E vorba de Gaz Metan Mediaş şi Unirea Alba Iulia. Reamintim că, potrivit regulamentului, şi la finele sezonului viitor se va promova ca în vara acestui an, adică vor accede direct în „Liga lui Mitică” echipele clasate pe primele două locuri în cele două serii.

Trei noi colege de serie

Trei grupări din cele ce au promovat în eşalonul secund vor fi colege de serie cu „municipalii”. E vorba de Severnav Tn. Severin şi Arieşul Turda, formaţii promovate direct, respectiv Mureşul Deva, echipă ce a promovat în urma meciurilor de baraj. De asemenea, e posibil ca doi fotbalişti vâlceni să joace contra CSM-ului. Şi îi amintim aici pe Adrian Albinaru, component al nou-promovatei Arieşul Turda, şi fiul lui Marian Deaconescu, Mihai, legitimat la o altă nou-promovată, Liberty Oradea.          

Componenţa Seriei a II-a:

FC Argeş, Jiul Petroşani, CSM Rm. Vâlcea, Unirea Alba Iulia, Minerul Lupeni, Gaz Metan Mediaş, FC Caracal, IS Câmpia Turzii, Corvinul Hunedoara, Poli II Timişoara, FC Târgovişte, FCM Reşiţa, FC Bihor, CFT Timişoara, Severnav Tn. Severin, Arieşul Turda, Mureşul Deva şi Liberty Oradea.

„Pandurul” Lucian Zoicaş, împrumutat în Zăvoi

La plecarea în cantonamentul de la Băile Herculane, directorul general al Clubului CSM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu, declara că aşteaptă ca Eugen Neagoe să definitiveze lotul cu care Pandurii Tg. Jiu va ataca noul sezon al primei divizii pentru a vedea ce fotbalişti vor veni apoi în Zăvoi. Trupa lui Marin Condescu s-a conturat, iar Neagoe a trimis la Vâlcea un mijlocaş, Lucian Zoicaş. Acesta va juca, sub formă de împrumut, pentru şase luni, la gruparea lui Marian Bondrea. Multă vreme accidentat, Zoicaş nu s-a aflat în pregătire de vară cu Pandurii, astfel că Neagoe a considerat că e nevoie ca acesta să găsească o echipă la care să joace. Neagoe a lăsat de înţeles că mai sunt şi alţi jucători ce nu intră în vederile sale pentru sezonul competiţional viitor, astfel că este posibil ca o parte din aceştia să ajungă tot în Zăvoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.