Nu trebuie să fi un psiholog foarte bun pentru a-ţi da seama că din ce în ce mai mult populaţia acestei ţări suferă de singurătate. Poate mai puţin copii dar şi acest segment este afectat. Mii de copii au părinţii plecaţi din ţară la muncă şi au rămas abandonaţi la bunici sau rude. Alţii suferă pentru ca nu au decât un părinte lângă ei. Rata divorţurilor creşte progresiv. Şi constant. În segmentul vârstei a treia găsim oameni rămaşi fără partenerul de viaţă. Sunt trişti, bolnavi, nu le ajunge pensia, abia îşi iau medicamentele. Dacă sunt mai tineri puţin sau în forţă aceşti bătrâni sunt exploataţi la maxim de copii lor. Care le pun în cârcă treburile casei. Îi transformă în menajeră, bucătăreasă, cameristă, bonă pentru copii. Sunt şi bătrânii cu pensie mică şi probleme de sănătate mari şi familii care vor să uite de ei, care nu au timp de mama şi tata, care nu au bani, care nu pot parcurge distanţe, care sunt copleşiţi de propriile probleme. Sunt unele persoane în vârstă care au venituri suficient dar a căror copii au propriile familii în alte ţări. Bârfesc cu vecinii şi cel mai greu pentru ei este dacă sunt văduvi sau divorţaţi. Singuri nu sunt numai bătrânii. Există tineri care au investit mult în cariera lor, în dezvoltarea personală. Au stat cu părinţii , au stat prin facultăţi, au mai tras pentru un master, o calificare, o avansare. Şi nu au familii. Sunt de multe ori la vârsta critică. Femeile ar face la un moment dat orice compromis pentru a avea un copil. Bărbaţii sunt disperaţi că nu pot găsi o femeie gospodină şi curată şi cuminte aşa cum o văd cu ochi de copil încă pe mama sau bunica. Apoi sunt mii de familii monoparentale. Şi este greu să fi singură cu un copil sau doi. Din toate punctele de vedere. Lumea se cam fereşte de tine. Nimeni nu vrea responsabilităţi în plus. Singuri sunt şi taţii care aleargă să-şi vadă copii, care încearcă să se judece ( unii) pentru o vizită. Ei ştiu că sunt priviţi suspect de orice femeie singură şi că aria din care îşi vor putea alege o viitoare parteneră se restrânge an de an. Şi în cine naiba sa mai ai încredere. Şi nu ai nici timp. Iar cei care sunt în doi, trei sau patru în aceiaşi locuinţă. Ce singuri sunt şi ei. Pentru că inevitabil nu sunt decât două situaţi clare. Una în care bani nu ajung pentru toate nevoile acelei familii. Şi adulţii aleargă disperaţi pentru a face ceva, pentru a munci în plus, pentru a aduce ceva de la ţară, pentru a se ocupa de facturi, educaţie , sănătate, rate, haine, telefoane, meditaţii, mâncare. E o nebunie. Şi unde sunt copii mai mulţi cei mici poartă hainele celorlalţi şi seara. De dorm în acelaşi pat sau în paturi diferite. Adulţii sunt singuri. Iar copii sunt singuri ziua. În familiile cu bani mulţi, cu maşini, vile şi alte posibilităţi cei care aduc venitul sunt ori nişte hiene din politică, administraţie, justiţie, sănătate etc. Trebuie să lipsească de acasă pentru a face banul. S-au obişnuit să mintă, să fie infideli, să înşele. Sunt mândri că odraslele studiază în şcoli scumpe dar nu au timp să iasă în parcuri cu proprii copii. Sau pur şi simplu sunt nişte oameni cinstiţi de afaceri dar pentru a răzbi şi a fi şi corect ai nevoie de timp. Şi de o susţinere totală a celuilalt partener care să te ajute să treci peste singurătate. Oraşul acesta e plin de cârciumi, terase, magazine în care este aglomeraţie. Ai zice că nimeni nicăieri nu este singur. Dar, pe bune, dacă cineva dintre voi nu este singur, face parte dintr-o minoritate privilegiată.
Traian Guminski
