„Dreptate doar pentru căţei“
Terasa Interclub dispreţuieşte confortul clienţilor
Râmnicul este un oraş cu foarte multe restaurante, baruri, terase, fast- fooduri, discoteci. Toate merg bine. Există clientelă în toate sezoanele. Dar cel mai bine e vara. Temperaturile mari din ultimii ani obligă la consum de apă şi răcoritoare. Iar populaţia trece prin centrul oraşului. Să ai o terasă în plin centrul Râmnicului e visul oricărui cârciumar cu experienţă. Câţiva, sprijiniţi de poziţiile pe care la au în administraţie şi politică au reuşit să-şi vadă visul realitate. Problema este că paradoxal, cu cât poziţia este mai bună, chiria sau concesiunea mai mică şi adaosul comercial mai mare cu atât serviciile lasă de dorit.
Local de lux fără grup sanitar
Cea mai mare terasă din centrul oraşului este una de sezon. În urmă cu doi ani, pe un preţ de nimic plătit primăriei lunar, firma unor băieţi deştepţi a pus mâna pe un spaţiu în faţa parcului Mircea cel Bătrân. Apoi, probabil faptic nu şi scriptic, terasa a început să ocupe un spaţiu din ce în ce mai mare. Preţurile sunt prohibitive pentru cei cu salariu minim. O sticlă de apă de jumătate de litru este vândută cu adaos de peste sută la sută. Mâncarea, dacă-ţi permiţi să mănânci aici, este transportată, cu tava, de la restaurantul Interclub. Peste două străzi. În cartierele periferice, mici cârciumari, plătesc chirii mari şi nu pot funcţiona pentru nimic în lume fără grup sanitar. În plin centru oraşului terasa cu pricina nu are nici măcar WC- ecologic. Dacă ai nevoie de aşa ceva chelnăriţa îţi spune să te duci în parc. La toaleta publică situată la vro 80 de metri. Personalul are probabil salarii minime pentru că încearcă să te ciupească din rest şi te urmăreşte cu ochi hulpavi în speranţa bacşişurilor.
Terasa Ariel, redevenţă simbolică către Primărie
La Terasa Ariel, situată în interiorul Parcului Mircea cel Bătrân, ai cărei proprietari plătesc primăriei o redevenţă simbolică de sub 300 de euro lunar, personalul de deservire lucrează în ture prelungite şi este mereu obosit. Cei de la Ariel nu au angajat femeie de serviciu iar chelneriţele trebuie să facă curat în cele trei grupuri sanitare din local dar şi în toaleta publică din parc. Bănuim că folosesc mănuşi de protecţie dar…. totuşi. Cine-i controlează pe aceşti întreprinzători? Păi cam nimeni nu are curaj deoarece toată lumea ştie cine sunt proprietarii din acte şi cine sunt cei din spatele actelor. Dar asupra acestui subiect vom reveni cu o anchetă mai amplă, în care vom detalia: amănuntele din contractul de concesiune, numele acţionarilor firmei, care administrează localul, dar şi al celor care sunt în spatele acestor aşa-zişi acţionari…în fapt, adevăraţii proprietari. Vă anunţăm de pe-acum, că va fi un articol interesant.
Autorităţi… inutile
Vineri am încercat să facem demersurile unui cetăţean nemulţumit de toate cele menţionate mai sus. Prima dată batem la uşa Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Telefonic nu am putut lua legătura. Pe un număr intra faxul automat pe altul un robot care spunea că nu mai există spaţiu pentru mesaje. La sediul OPC din Splaiul Independenţei e bine. Aerul condiţionat răcoreşte trei funcţionari. O juristă ne spune că, în conformitate cu legislaţia, OPC nu mai controlează dacă restaurantele au grupuri sanitare şi cum arată acestea. Suntem trimişi la Direcţia Sanitar Veterinară. Luăm un taxi până în Ostroveni. Directorul este ocupat iar purtătoarea de cuvânt a instituţiei este liberă. Secretara ne trimite prin câteva birouri. Nimeni nu vrea să ne spună nimic. Toţi susţin că sunt funcţionari publici şi nu au voie să vorbească cu presa. Aflăm cumva din întâmplare că o inspectoare tocmai s-a întors dintr-un control în care a sistat funcţionarea a trei mici localuri. Din motivul că nu aveau grupuri sanitare. Spunem că avem şi noi o sesizare de acest gen. Suntem sfătuiţi să facem una scrisă şi să aşteptăm răspuns. O altă doamnă ne spune şoptit pe scări: „… Nu se va duce nimeni în control. Acolo e localul lui….”.
Traian Guminski
