Ciobanul care și-a mâncat turma îi sperie pe… Brătieni!

0
70

 

Vineri, 5 noiembrie, a avut loc lansarea cărții Ciobanul care și-a mâncat turma, scrisă de jurnaliștii Tiberiu Pîrnău și Gheorghe Smeoreanu. În discursul său, Tiberiu Pîrnău, directorul Ziarului de Vâlcea, a spus:

Personajul cărții, umilul profesor de matematică din urmă cu 12 ani s-a transformat negativ odată cu trecerea anilor şi avansarea sa în funcţii politice. Îl cunosc încă din anul 1999 de când era pedagog la casa de copii și un om cu mult bun simț. Recunosc că l-am ajutat la începutul carierei sale politice, nu am bănuit ce fel de om este cu-adevărat.

 S-a zbătut, a dat din coate și în anul de graţie 2012, Buican a ajuns stăpânul de facto al judeţului, preşedinte al PNL Vâlcea şi om important în ierarhia politică naţională a PNL. Atunci și-a dezvăluit adevăratul caracter, asemenea țiganului care ajunge împărat. Deputatul vâlcean este prieten cu pupăza șefă Alina Gorghiu şi de aceea îşi permite să adopte în Vâlcea un comportament de satrap local.

Cine sunt oile din povestea noastră? Sunt oamenii de valoare din PNL Vâlcea, trași pe linie moartă,. Iată câteva exemple: Jean Decuseară, fost președinte al PNL,  fostul senator Dan Nițu – despre care a declarat că l-a executat fără milă, care a susținut financiar ani de zile campaniile  electorale liberale, Bogdan Pistol, fostul vicepreședinte de la Consiliul Județean, pe care l-a aruncat ca pe-o măsea stricată, preferându-l pe yesmenul bâlbâit Gică Păsat. Și mai sunt și alți oameni de bun simț, oameni verticali în PNL Vâlcea care au făcut un pas în spate. Buican nu are nevoie de valori, el s-a înconjurat de pigmei care se înghesuie să-i facă pantofii.

Cristian Buican este un politician mediocru. Limitat din punct de vedere al orizontului cultural si politic, dar abil in manevre oculte, in sforarii ieftine. Un oportunist sadea si un demagog fara pereche. Probabil că nu va înțelege acest demers jurnalistic, nu se va rușina, nu va băga capul în pământ, dimpotrivă se va împăuna și va plânge patetic pe umărul finilor politici. Sau va râni în stilul caracteristic spunând că publicitatea este bună indiferent că este pozitivă sau negativă. Si-a construit cariera politica calcind pe cadavre, prin jocuri mizerabile de culise, ridicat fiind de o gasca de ipochimeni, care-i seamana intrutotul. Uitati-va de cine s-a inconjurat si va veti infiora. S-ar rasuci in pamint Bratienii daca i-ar vedea pe Buican si oamenii sai in fruntea Organizatiei Judetene a PNL Vilcea. Nu-mi este dusman, dar nici prieten Cristi Buican, dar nu am cum sa nu-mi exprim dreptul la libera exprimare, mai ales cind astfel de personaje goale de continut, veritabile forme fara fond, incapabile sa rosteasca discursuri coerente si sa promoveze legi in folosul cetatenilor, ajung sa ne conduca destinele in Parlamentul Rominiei. Cred ca-i fac un bine, spunindu-i cu sinceritate ce cred despre el. Cum ar putea sa ma reprezinte pe mine, locuitor al judetului Vilcea, un ins ca Buican, care-si urmareste doar satisfacerea propriilor interese marunte, meschine? Politice sau de ordin material. Din postura sa de parlamentar Cristi Buican le plinge de mila primarilor liberali si-i injura pe pesediști. Nu am vazut, insa, nici o initiativa legislativa concreta prin care deputatul liberal ar da semne ca este interesat cu-adevarat de soarta primarilor din judetul Vilcea, indiferent de culoare politica. Am văzut doar cum oamenii lui de la CET Govora au distrus această societate economică și au concediat sute de oameni! Aceasta este marea lui realizare!

Buican urăște din tot sufletul presa în general, nu-i place ideea de libertate de exprimare, i s-ar fi potrivit mai bine alte vremuri. De aceea a acționat prin toate mijloacele pentru a pune pumnul în gura presei libere din județul Vâlcea. Prin presiuni financiare, tăieri de contracte, procese pe bandă rulantă. Dar, după cum se vede, nu a reușit să ne îngenuncheze!

 Afişează o opulenţă financiară de-a dreptul sfidătoare pentru oamenii de rând din județ. Preşedintele PNL Vâlcea derulează capital financiar prin intermediul familiei sale, deţinând: o fabrică de prelucrare a laptelui (a împânzit muncipiul cu dozatoare cu conţinut oarecum îndoielnic), utilaje pentru exploatare forestieră plus case de amanet în Râmnicu Vâlcea (Credit Lov), este un cioban veritabil și la propriu și la figurat deținând mii de oi etc. Buican este un om bogat, care preferă să locuiască în continuare într-un apartament  al unui văr din Râmnicu Vâlcea, cu toate că şi-ar permite oricând să-şi cumpere o casă. Mimează modestia! Probabil că Agenția Națională de Integritate va cerceta toate aceste aspecte, așa cum DNA îl cercetează deja.

Una peste alta, vremelnicul șef al liberalilor vâlceni este un om ca oricare altul, supus greselilor. Indiscutabil are si parti bune, calitati nedescoperite inca…

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.