Staţiunile vâlcene ascund o comoară de sănătate neexploatată
• Ape minerale faimoase peste hotare, aer curat, ştranduri au apă termală şi sărată şi aer curat pe preţuri convenabile
Judeţul Vâlcea are printre cele mai multe staţiuni balneare de interes naţional din ţară, după Valea Prahovei. La poalele Carpaţilor, după ce Oltul a străbătut de la izvor o lungă cale şi a izbutit să străpungă cetatea de piatră a munţilor, la depărtări de sub 25 de kilometri în jurul străvechiului oraş Râmnicu Vâlcea se află un mănunchi de staţiuni balneoclimaterice cu ape minerale cunoscute de peste două milenii şi cu împrejurimi pe care numai marea răspântie de ape, culmi şi drumuri pe care se găsesc a putut să le înfrumuseţeze şi să le înscrie adânc în filele istoriei româneşti: Călimăneşti – Căciulata, Olăneşti, Govora, Ocnele Mari şi Ocniţa. Din păcate, zona nu a fost dezvoltată corespunzător practicării turismului ca pe o afacere şi nici nu a fost promovată aşa cum ar fi meritat. Cu toate acestea, apele minerale din staţiunile vâlcene Olăneşti, Călimăneşti – Căciulata şi Băile Govora sunt faimoase în ţară şi peste hotare încă de când au fost descoperite pentru calităţile lor curative. Turiştii care ajung în aceste staţiuni sunt, din păcate mai ales pensionarii care obţin bilete de tratament prin casa de Pensii. Tot mai mulţi români, însă nu îşi mai pot permite să plătească un concediu la mare. Cu toate frumuseţile naturale şi bogăţia de ape minerale, staţiunile vâlcene, ca şi celelalte staţiuni balneoclimaterice din ţară au fost vitregite în ultimii ani. Doar în puţine cazuri s-au construit hoteluri noi şi baze de tratament moderne. În marea lor majoritate structurile de cazare au rămas cu aceeaşi înfăţişare pe care o aveau în anul 1989, iar singurele investiţii serioase au fost făcute doar de particulari. În judeţul Vâlcea, comparativ cu alte staţiuni preţurile sunt convenabile. În afară de faptul că turiştii care aleg aceste staţiuni pot face o cură benefică de ape minerale, sub supraveghere medicală ei pot prinde un bronz la fel de frumos şi la Olăneşti, Călimăneşti, Govora, sau Căciulata ca şi în staţiuni precum Mamaia, Neptun, Eforie, Vama Veche şi altele. Aerul curat este o altă atracţie a zonei. Singurul domeniu în privinţa căruia staţiunile vâlcene suferă de ani de zile este agrementul. Turiştii se plictisesc de moarte neavând altceva de făcut decât să înoate, să stea prin baruri sau să bea apă. Ştrandurile cu apă termală sunt şi ele foarte căutat în perioada de vară şi nu numai, iar turiştii care se deplasează cu maşinile proprii profită de ocazie pentru a face şi băi cu apă sărată la Ocnele Mari sau Ocniţa. O perspectivă încântătoare este oferită de împrejurimi tentante cum ar fi Munţii Cozia. Numeroasele mânăstiri vâlcene oferă şi ele o ocazie de a evada din cotidian, Cele mai cunoscute şi mai vizitate mânăstiri din judeţ sunt Frăsinei, Mânăstirea Dintr-un Lemn, Cozia, Surupatele, Arnota, Bistriţa sau Hurez.
Apele de la Călimăneşti au fost premiate pe plan internaţional
Departe de agitaţia cotidiană şi dincolo de actuala lipsă a dotării, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este o oază de frumuseţe şi linişte. Peisajele din staţiune sunt comparabile cu cele de pe Valea Prahovei, numai posibilităţile de distracţie lipsesc. Situată la poalele Carpaţilor Meridionali, pe malul râului Olt, Călimăneşti-Căciulata este considerată perla staţiunilor de pe valea Oltului. Dincolo de frumuseţea locului, localitatea este cunoscută în lume pentru izvoarele sale de apă minerală. Acestea sunt menţionate încă din relatările privind campaniile armatelor romane. Fondatorul staţiunii este medicul militar Carol Davila, care în anul 1855 a propus ca în zona Coziei să se deschidă “un stabiliment cu 50 de căzi şi un hotel pentru pacienţi“. În 1860, apa de Căciulata, îmbuteliata în sticle de un litru se vindea în farmaciile din Bucureşti şi din toată ţara. Staţiunea dispune de 5.000 de locuri de cazare şi baze de tratament. Sunt 12 izvoare de ape minerale termale şi două termale folosite în tratamentul balnear de cură internă specific afecţiunilor aparatului digestiv, hepatobiliar renal, de nutriţie şi metabolism. La Căciulata se fac tratamente ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic şi ale unor boli profesionale. Staţiunea vâlceană a fost, decenii la rând, “zona zero“ a turismului românesc. Mai târziu, când au pus-o la dispoziţia clasei muncitoare, comuniştii au păstrat această “perlă“ aproape neştirbită. Dupa 1990, însă multe structuri de cazare au devenit umbra celor de altădată, din cauza felului cum s-a făcut exploatarea. Abia prin 1994 staţiunea a începută să iasă din criză.
Preţurile sunt mici, iar condiţiile de cazare sunt destul de bune pentru turiştii români. Staţiunea nu ar putea face faţă, însă în acest moment pretenţiilor turiştilor străini. În jurul staţiunii Călimăneşti-Căciulata se află Mânăstirile Cozia, Stânişoara, Turnu şi Schitul Ostrov. Turiştii mai aventuroşi pot alege un traseu care începe din staţiune până la cabana Cozia, situată la o altitudine de 1.600 de metri.
Acum, când, de la un sezon la altul turismul românesc pierde teren în faţa staţiunilor de pe alte meridiane, Călimăneştiul este frecventat mai ales de pensionari veniţi pentru tratament şi de oameni cu salarii de 5-6 milioane de lei sau puţin peste. Sunt 14 pensiuni particulare în Călimăneşti, care fac o concurenţă serioasă hotelurilor. În sezonul de vară, predomină turiştii din Oltenia, dar vin şi din alte zone. Bucureştenii, clujenii şi harghitenii sunt şi ei nişte obişnuiţi ai locului. Ardelenii vin şi ei în staţiune, dar, de obicei sunt mai pretenţioşi şi aleg doar locurile unde găsesc servicii de cazare bune şi mâncare gustoasă. Străinii caută şi ei, de asemenea locurile unde confortul se îmbină armonios cu meniurile variate şi bine gătite.
La Călimăneşti se afla şi cea mai mare bază de tratament balneo-climateric din România. Baza de tratament (aflată în ministaţiunea Cozia) a fost construită în 1974, chiar pe malul râului Olt. Aici se pot trata simultan aproximativ 1.500 de pacienţi. Staţiunea găzduieşte, în fiecare vară mai mulţi turişti decât toată populaţia stabilă a oraşului. SC Călimăneşti – Căciulata este proprietara surselor de ape minerale din întreaga staţiune. Acum, în cadrul bazei de tratament lucrează 8 medici şi aproape 100 de asistenţi medicali. S-au deschis o spălătorie ultramodernă şi un laborator de cofetărie şi patiserie propriu, care oferă inclusiv mâncare de regim. S-au construit ştranduri termale şi patru piscine în interiorul bazei. Hotelurile Cozia, Căciulata şi Oltul sunt unite prin culoare acoperite, astfel încât cei care ies încălziţi de la tratamentul cu ape termale sau diversele tipuri de raze să ajungă în camerele lor fără să iasă afară. Toate modernizările au fost făcute mai ales pentru a atrage din nou turiştii străini. Staţiunea este faimoasă, însă încă din 1860, când apele de aici erau îmbuteliate şi transportate la Paris. Chiar şi împăratul Napoleon al III-lea cunoştea şi aprecia foarte mult apele de aici. În 1869, împăratul Napoleon al III-lea a urmat o cură cu apă minerală de Călimăneşti, care i-a fost expediată în Franţa.
În 1893, apa minerală de la Călimăneşti-Căciulata a obţinut medalia de aur la Expoziţia internaţională de produse alimentare şi ape minerale de la Bruxelles. Din păcate, acum izvoarele atrag de două ori mai puţini turişti decât înainte de revoluţie. În privinţa divertismentului excursiile şi plimbările sunt singurele metode a petrecere a timpului liber. Traseele accesibile pentru drumeţii, care sunt cele mai frumoase sunt şi destul de grele şi foarte lungi – de aproximativ şase ore, descurajante pentru mulţi dintre turiştii pensionari. Excursiile de o zi în împrejurimile staţiunii, cu autocarul sau microbuzul sunt, însă, o bună metodă de a alunga plictiseala. Printre atracţiile turistice ale zonei se numără Biserica din Ostrov, ctitorita de Neagoe Basarab şi construită în anii 1518-1522, sihăstria de la Turnu, unde se găseşte o biserică datând din 1676, Mânăstirea Cozia, aflata la 5 kilometri distanţă de oraş, datând din anii 1387-1388. Muzeul Mânăstirii Cozia adăposteşte o valoroasă colecţie de icoane. De fapt, pe teritoriul localităţii sunt trei mânăstiri şi un schit.
Băile Govora – o staţiune cu un climat de cruţare pentru toate anotimpurile
Staţiunea Băile Govora este una dintre staţiunile cele mai bogate în ape iodurate şi bromurate din Europa (ocupă locul 2) şi este, de asemenea cea mai eficientă în tratarea afecţiunilor respiratorii şi ORL.
Staţiunea este de importanţă naţională, fiind deschisă în toate anotimpurile. Este renumită pentru variatatea şi caracterul terapeutic al proprietăţilor apelor bogate în clor, sodiu, iod, brom, sulf (pentru cure externe) şi cele hipotonice bogate în magneziu, calciu, puţin sulf (pentru cure interne) cunoscute şi utilizate încă din 1866. Nămolul mineral este extras din localitate, iar nămolul sapropelic fosil este adus de la Ocnele Mari. Apele minerale de la Govora au fost descoperite încă din anul 1874 şi au fost folosite în scop terapeutic prima oară în 1879 la recomandarea medicului militar Zorileanu. În 1887 au început lucrările de săpare şi de captare a izvoarelor de la Govora şi s-a construit un stabiliment de băi cu 29 de cabine şi două bazine. Între 1911 şi1914 s-au construit Hotelul Palace, Pavilionul Central de Băi şi Cazinoul. Complexele balneologice moderne sunt utilitate cu facilităţi pentru băi cu ape minerale iodate şi sulfuroase, aplicaţii cu nămol cald, pneumoterapii, electroterapii, chinototerapii, tratamente cu produse apicole etc. Există şi un sanatoriu pentru boli reumatice şi respiratorii pentru copii.
Staţiunea este recomandată în tratamentul bolilor respiratorii, bolilor degenerative şi a bolilor reumatice articulare, ca şi în tratamentul disfuncţiilor neurologice periferice şi centrale şi a unor disfunctionalităţi post-traumatice şi boli asociate. Apele termominerale sunt principalul factor de cură de la Govora, ca şi apele pe jumătate termale de adâncime de foarte mare concentraţie (150 grame pe litru) utilizate în cure externe.
Nu în ultimul rând, turiştii aleg staţiunea Băile Govora pentru bioclimatul de cruţare, recomandat pentru mai multe tipuri de afecţiuni.
În staţiune se fac mai multe tipuri de proceduri: băi calde cu ape minerale iodurate şi sulfuroase, băi cu esenţă de brad, băi cu bioxid de carbon, împachetări cu nămol cald, pneumoterapie, aerosoli, electroterapie (galvanizări, curenţi diadinamici, magneto diaflux, solux ultrasunete), hidroelectroterapie, kinetoterapie, masaj şi mai ales cure interne cu apă minerală. Pentru petrecerea timpului liber turiştii au la dispoziţie mai multe piscine cu apă termală, tenis, excursii montane sau la monumente istorice şi de arhitectură din zonă (mânăstirile Govora – Biserica Dintr-un Lemn, Bistriţa, Hurez, Arnota, Cozia etc). De asemenea, românii sau străinii care ajung în staţiune au posibilitatea de a cunoaşte artele şi tradiţiile satelor învecinate. Mănăstirea Cozia, Peştera Muierii, Peştera Polovragi; Târgul de ceramică din Horezu; Culele din Măldăreşti; Casa Memorială Anton Pann; parcul staţiunii sunt doar câteva dintre obiectivele care pot fi vizitate în zonă,
Structurile hoteliere din Băile Govora dispun de 1320 de locuri de cazare în hoteluri de 1-2 stele şi alte 430 de locuri în vile de 1-3 stele. Staţiunea poate primi peste 1400 de turişti pe serie în tot timpul anului, din baza de agrement nelipsind terenurile de sport (fotbal şi tenis) , sală de spectacole, discotecă, bar de zi, cofetării, etc.
Mihai Popa
