Cererea Romprest de majorare a tarifelor la colectarea deşeurilor menajere, respinsă de Consiliul Local

0
75

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2016, cu unanimiate de voturi, a respins propunerea de majorare a tarifelor pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată către asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA. Cele două firme au cerut Consiliului Local următoarele: tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice – 5,99 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori – 236,32 lei/tonă (inclusiv TVA); tarif pentru colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora – 137,14 lei/mc (inclusiv TVA). Cu adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 28949/29 iulie 2016, asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA a solicitat modificarea tarifelor pentru activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru persoane juridice, precum şi modificarea tarifelor pentru activităţile de colectare separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentm persoane fizice, iar cu adresa înregistrată sub nr. 32268/24 august 2016 a solicitat modificarea tarifului pentru activitatea de colectarea şi transport al deşeurilor din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora şi a depus în acest sens memoriul tehnico-economic şi fişele de fundamentare a acestor tarife. Solicitarea de majorare a tarifelor a fost motivată de modificarea unor elemente de cost din fişa de fundamentare a tarifului, care au determinat modificarea costurilor cu o influenţă mai mare de 5% pe o perioadă de 3 luni consecutive, creştere datorată faptului că pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea nu se precolectează de către utilizatorii serviciului deşeuri reziduale şi biodegradabile, aşa cura era prevăzut în caietul de sarcini şi nici în recipientele special amplasate în punctele de colectare selectivă, operatorul serviciului Romprest Energy colectează deşeurile municipale în amestec, însă acestea nu sunt acceptate la depozitare în Depozitul ecologic Feţeni, ceea ce determină ca operatorul să modifice fluxul operaţional, fapt ce a condus la modificarea costurilor de operare. De menţionat este faptul că pe teritoriul judeţului Vâlcea nu există niciun depozit în care să fie acceptate deşeurile municipale în amestec (depozitul neconform Horezu este impracticabil în perioadele ploioase şi periodic are activitatea suspendată de către Garda de Mediu, iar staţia de sortare Drăgăşani are o capacitate redusă de prelucrare), astfel încât pentru derularea în ritm continuu a serviciului de colectare şi transport a deşeurilor de pe teritoriul municipiului, s-a adoptat soluţia ca acestea să fie transportate în vederea tratării şi depozitării la o staţie autorizată, cea mai apropiată care a acceptat primirea deşeurilor municipale de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea fiind cea a Rom Westw Solution SA şi Iridex Group Import Export SRL – Bucureşti. De asemenea, numărul recipienţilor de colectare care au fost predaţi efectiv către operatorul de salubrizare a fost mai mic decât necesarul acestora, iar dintre aceştia, o bună parte erau într-o stare avansată de degradare, fiind astfel necesară organizarea colectării deşeurilor cu o frecvenţă mai mare, fapt ce a condus implicit la creşterea costurilor de operare. Romprest a mai motivat că s-a confruntat cu majorarea preţului de depozitare a deşeurilor din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora la 50 lei/tonă.

Primăria spune că Romprest nu a respectat criteriile din caietul de sarcini privind majorarea tarifelor

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului nr. 168 din 28 august 2014, prin care s-a aprobat studiul de fundamentare – forma revizuită – pentru delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a desfăşurat procedura de achiziţie publică, conform OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect „Delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea”. Ca urmare a finalizării procedurii de achiziţie publică, prin pronunţarea Deciziei civile nr. 1307/17.06.2015 a Curţii de Apel Piteşti care a respins plângerea formulată de SC Brai Cata SRL împotriva deciziei CNSC nr. 690/71/CI0/687 din 19.05.2015 a fost încheiat Contractul de delegare nr. 23205/26.06.2015, cu operatorul a cărui ofertă a fost desemnată câştigătoare, respectiv asocierea SC Romprest Energy SRL şi SC Compania Romprest Service SA. Ulterior, prin HCL nr. 156/30 iulie 2015, au fost aprobate tarifele pentru prestarea activităţilor a căror gestiune a fost delegată, conform ofertei financiare prezentată de operatorul mai sus menţionat în documentaţia de licitaţie, după cum urmează: colectarea separata si transportul separat al deşeurilor menajere, inclusiv fracţii colectate separat, pentru persoane fizice   – 4,75 lei/persoană/lună (inclusiv TVA); colectarea separata si transportul separat al deşeurilor municipale si al deşeurilor similare provenind din activitati comerciale din industrie si institutii, inclusiv fracţii colectate separat, fara a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori – 200,39 lei/tonă (inclusiv TVA); colectarea si transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activitati de reamenajare si reabilitare interioara si/sau exterioara a acestora – 97,65 lei/mc (inclusiv TVA). Primăria Râmnicului spune că potrivit prevederilor din caietul de sarcini care a stat la baza organizării licitaţiei publice, tarifele pot fi ajustate ca urmare a îndeplinirii următoarelor condiţii, astfel: ajustarea poate fi solicitata in primul an de operare, o singura data, dar nu mai devreme de 12 luni de la data intrării in vigoare a contractului; în următorii ani cu îndeplinirea condiţiilor impuse prin Ordinul preşedintelui ANRSC nr. 109/2007. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, tarifele pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare pot fi modificate în următoarele situaţii: la modificarea majoră a costurilor, determinată de punerea în funcţiune a unor utilaje pentm îmbunătăţirea calitativă a serviciilor publice de salubrizare şi numai după intrarea în exploatare a acestora; pentru cazurile care conduc la modificarea structurală a costurilor sau a cantităţilor ori la modificarea condiţiilor de prestare a activităţii, care determină modificarea costurilor cu o influenţă mai mare de 5%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv; la modificările determinate de prevederile legislative care conduc la creşterea cheltuielilor de protecţie a mediului şi de securitate şi sănătate în muncă. În cazul modificării tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, structura cheltuielilor şi a veniturilor este cea prezentată în anexa nr. 2 a Ordinului nr. 109/2007.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.