Tableta a… politică
Sinecura este, după cum spune şi dicţionarul, o funcţie, o slujbă bine retribuită care necesită o muncă minimă sau nu necesită… nici o muncă! Latinul zicea sine- fără, cura – grijă. Francezul numeşte beneficiarul de sinecură sinécuriste, mai pe limba noastră sinecurist. Mi-am adus aminte acest cuvânt gândindu-mă la numeroşii sinecurişti apăruţi precum ciupercile după ploaie, chiar dacă suntem într-o secetă continuă, chiar dacă în ultimele zile 26 de oameni au fost răpuşi de arşiţa verii (numai din cauza asta?), chiar dacă mulţi dintre aceşti sinecurişti au în răspundere, adică poartă (sau ar trebui să poarte), pe spinarea neîndoită de griji, viaţa multora dintre cei care aşteaptă să treacă şi prin cele 44 de grade de căldură ce stau să vină!
Sinecuriştii au făcut bătături la limbă de când promit, le-a rămas, ca un semn pe faţa mereu cinic-zâmbitoare, ridul „caniculei” sărăciei. Nu sărăcia lor! Unde se nasc sinecuriştii? Peste tot unde e de vorbit degeaba, unde e de promis, unde se bate politica între nicovala lui „vom face” şi ciocanul lui „avem nevoie de susţinere”, adică de moţiuni. Eu cred că mai degrabă ne trebuie noţiuni care să le explice celor de sub „arşiţă” de unde vin sinecuriştii?, ce ştiu ei?, ehei, câte nu ştiu, ce vor?, da’ câte nu vor şi le şi obţin pe seama grelei misiuni numită sinecură. Ne trebuie paşi înainte!
„Taică, îmi spune un bătrân în timp ce-i explic toate acestea, de ce nu sunt şi de partea cealaltă nişte nesine…cum le-ai zis?” N-apuc să-i răspund, pentru că nepotu-meu, mereu intrat între cei care au discuţii „arşiţătoare”, zice: „Bunicule, păi cei care nu sunt ca ăia despre care vorbiţi voi se mai numesc şi tractoare, am auzit eu pe cineva, pentru că numai tractoarele mai muncesc azi, nu ştii cum zicea un nene din ăştia despre care vorbiţi voi: «Bă, azi numai tractoarele mai muncesc şi sunt tot mai puţine!”
O avea dreptate şi el că milioane de nesinecurişti au plecat să lucreze acolo unde nu e arşiţă, adică unde nu-i arde grija zilei de mâine. În rest, toate bune, se anunţă tot felul de coduri, cu o culoare tot mai înspăimântătoare moţiunile stau să vină, temperaturile vor fi săltate pe la 44 de grade, iar sinegorii au dispărut de mult timp, ca să-i răspund la întrebare bătrânului. Cine mai sunt şi sinegorii? Păi noi nu i-am apucat şi nici n-o să-i mai apucăm vreodată! Sunt păzitorii în justiţie, la vechii greci, avocaţii publici puşi să apere legile împotriva reformelor propuse, a reformelor care se transformă în armă a sinecuriştilor!
În rest, cum mai spuneam, toate bune, stăm în sinestalgie, cum ar zice medicii, adică în durerea paroxistă provocată de unele afecţiuni, prin simpla atingere a unei zone îndepărtate de punctul dureros. Cum s-ar zice am devenit foarte sensibili la durere. Noi, da, dar sinecuriştii au un antidot care se numeşte nepăsare, cinism, indiferenţă, apatie (era să zic apatrie), lipsa calităţii de a simţi, pasivitate… Ei n-au cum să sufere!
Mihai Râmniceanu
