Infractor informatic, prins din intamplare de politistii vâlceni

0
82

Luni, 19 septembrie a.c., ora 18.55, Daniel G. -30 de ani, din Ramnicu Valcea, a fost oprit in trafic de poliţiştii Serviciului Rutier pe DN 7 Goleşti.

Initial, oamenii legii l-au amendat pe individ pentru ca circula cu masina Fără a avea în funcţiune luminile de întâlnire pe drum naţional-european. Numai ca, ulterior, nu mica le-a fost mirarea sa descopere in baza de date ca Daniel G. era, de fapt, căutat de autorităţile judiciare din Italia pentru comiterea de infracţiuni informatice.
„Bărbatul a fost preluat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vâlcea – Biroul Urmăriri.
Pentru depistarea celei în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a emis pe numele său un mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi continuată procedura pentru predarea către autorităţile italiene” – precizeaza purtatorul de cuvant al IPJ Valcea, Alina Teodorescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.