Interul dreapta Patricia Vizitiu (27 ani) a semnat, luni, un contract pe un sezon cu echipa feminină de handbal HCM Râmnicu Vâlcea, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.
Vizitiu, care a făcut parte din lotul naționalei pentru Jocurile Olimpice de la Rio, a efectuat primul antrenament alături de echipa vâlceană.
”Este un sentiment plăcut pentru mine să revin aici, mereu am jucat cel mai bun handbal la Vâlcea, este ca o a doua casă pentru mine. Mă bucur pentru decizia luată, să vin la HCM, sper din tot sufletul să fiu benefică echipei. Au trecut trei ani de când am plecat de la Vâlcea, sper ca această echipă să readucă publicul numeros în Sala Traian. Am vorbit des în ultima perioada cu domnul Constantin Ștefan, este un antrenor bun, m-a atras și faptul că mă simt la Vâlcea ca acasă. Sper să fiu sănătoasă și să ajut cât mai mult echipa”, a declarat Patricia Vizitiu.
Handbalista a jucat la Oltchim Râmnicu Vâlcea în perioada 2009-2012 și a mai evoluat în cariera sa la CSS Petroșani, Rulmentul Brașov, Ușkudar (Turcia), Krim Ljubljana (Slovenia), CSM București și HCM Baia Mare.
AGERPRES