Sportul Rm. Vâlcea a realizat eventul

0
82

În fotbalul judeţean

Sportul Rm. Vâlcea a realizat eventul

La mijlocul săptămânii trecute s-a disputat la Drăgăşani finala fazei judeţene a Cupei României, competiţie ce a adus faţă-n faţă campioana judeţului – Sportul Rm. Vâlcea – şi revelaţia returului de campionat – AS Şirineasa. La capătul unui meci viu disputat, în care fundaşul Leo de la Sportul Rm. Vâlcea a fost atracţia meciului, fiind folosit ca atacant, campioana a realizat eventul, luând şi Cupa României. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0, unica reuşită fiind semnată de Iulian Roşoagă. Prin urmare, pentru Sportul Rm. Vâlcea se anunţă o vară fierbinte, cu două meciuri decisive pentru viitorul acestei echipe: pe 16 iunie meciul de baraj de la Slatina, cu Turris Turnu Măgurele (judeţul Teleorman) pentru promovarea în Liga a III-a, iar pe 18 august, probabil la Bărbăteşti, Sportul va avea o adversară de Liga a III-a în primul tur naţional al Cupei României. Pentru meciul de Cupă, adversara cu şansele cele mai mari să întâlnească Sportul este gruparea FC Oltchim Rm. Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.