Administratorul special de la Oltchim, Bogdan Stanescu, bugetarul cu 25 de functii in CV, dat afara de la Ministerul Energiei

0
79

 

Bogdan Stanescu va pleca de la sefia uneia dintre directiile cele mai importante directii din Ministerul Energiei dupa ce ministrul Victor Grigorescu a semnat incetarea detasarii acestuia de la BNR, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Bogdan Stanescu este seful DGPAPSE, directie care gestioneaza participatiile statului in companiile energetice de stat, dar si consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanum, proaspat arestat preventiv in dosarul numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunarii. Stanescu ocupa si functia de administrator special al Oltchim, Complexul Energetic Hunedoara si Romplumb, membru in CA la Nuclearelectrica.

In urma cu doua saptamani, Agentia Nationala de Integritate a fost sesizata asupra unui posibil conflict de interese in care s-ar afla Bogdan Stanescu, potrivit unei note realizate de Corpul de Control al Ministerului Energiei.

A lucrat si cateva zile (intre 29 mai 2010 si 2 iunie 2010) ca avocat in biroul de avocatura SCPA „Gorghiu, Pop si Asociatii”, adica cel in care asociat a fost Alina Gorghiu.

de C.P.     HotNews.ro
Vineri, 19 august 2016, 18:16 Economie | Energie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.