Primarul din Bujoreni vrea să mute sediul primăriei comunei ca să scape de accidente de circulație și de… ghinioane
„Primăria blestemată”, cum este numit de localnici sediul administrației comunei Bujoreni, ar urma să fie mutată, din cauza poziționării sale într-o curbă periculoasă pe E 81, nu mai puțin de 4 accidente mortale petrecându-se în ultimii ani chiar în fața respectivei instituții.
„Cred că suntem primăria dispusă în cea mai periculoasă zonă, cu trafic intens, chiar la capătul unei curbe periculoase, pe drumul cele mai tranzitat din România, DN7 sau E 81. Nu vă ascund că, pentru a traversa strada spre primărie, uneori se stă și 10 minute. Nu se poate amenaja nicio trecere de pietoni și nicio pasarelă, fiind vorba de o curbă cu o vizibilitate redusă și cu trafic cu gabarit. În ultimii ani, 4 accidente mortale au avut loc chiar în fața în sediului acestei instituții, astfel încât poate purta cu prisosință renumele de primărie blestemată”, spune primarul Gheorghe Udubae.
Acesta a adăugat că a discutat și IPJ Vâlcea și cu CNADNR și nu se poate asigura „o securitate a pietonilor în zonă”, dat fiind specificul drumului, o curbă deosebit de periculoasă în pantă, cu trei benzi.
„Mai mult, chiar în dreptul primăriei, cele două benzi de urcare dispar, rămânând doar o singură bandă pe sens. De altfel, toată localitatea suferă de pe urma faptului că se află pe cel mai tranzitat drum din România, toată comuna are dungă continuă dublă și cei care stau pe partea opusă sensului pe care circulă trebuie să meargă câțiva km buni până să poată să se întoarcă”, a completat primarul din Bujoreni.
În ceea ce privește localul primăriei, edilul spune că a identificat o clădire dezafectată aflată într-o zonă liniștită, prevăzută cu parcare și va începe demersurile pentru a renunța la „acest local blestemat”.
De menționat și faptul că, în urmă cu două luni, fostul primar și o mare parte din angajați au fost reținuți de procurorii anticorupție, ceea ce ar putea să contribuie la renumele de „primărie blestemată”.
AGERPRES