• de Octavian HERŢA
Vâlcea are două tipuri de parlamentari: unii care încearcă să mai facă ceva pentru zecile de mii de oameni care i-au ales, alţii care nu vor să facă nimic în Senat şi Camera Deputaţilor, nici măcar cât să-şi justifice lefurile babane primite din banul public. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, judeţul ăsta a avut mereu aceeaşi soartă: s-a trezit cu parlamentari paraşutaţi de la Bucureşti pe listele organizaţiilor locale, doar pentru că interesul poartă fesul. Nu am auzit până acum ca vreun senator sau deputat să fie sancţionat de partidul pe care-l reprezintă pentru că nu şi-a făcut treaba acolo unde a fost trimis pentru patru ani. Mă gândesc la faptul că poate nimeni nu are interesul de a face acest lucru; cine ar avea tupeul să-l tragă pe Mitică Dragomir de urechi pentru că îl doare-n spate de vâlcenii care i-au dat votul?
Pe lângă faptul că nu se implică cine ştie ce în rezolvarea problemelor judeţului pe care-l reprezintă, unii dintre parlamentarii vâlceni nu au altă treabă decât să viseze la lefuri mai mari, la privilegii mai însemnate şi la cai verzi pe pereţi. În timp ce pensionarii sunt nevoiţi în fiecare lună să aleagă între a-şi plăti întreţinerea şi mânca, o parte dintre aleşii noştri se dau cocoşi în faţa presei, comparând indemnizaţiile lor cu cele ale vest-europenilor. De fiecare dată când îl ascult pe deputatul liberal Petre Ungureanu încerc să-mi stăpânesc o criză de nervi. Eu chiar nu înţeleg ce vrea de fapt omul ăsta: bani mai mulţi la salariu sau să muncească pe bune pentru amărâţii care l-au trimis în Parlament?
Pe Mitică Dragomir şi Vladimir Dumitrescu îi înţeleg; de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Prin asta nu vreau să spun că pe ăştia doi nu îi duce capul, ci doar că nu au nici un chef să se agite pentru vâlceni. Unul e prea ocupat să facă show în faţa presei prin scandalurile atent întreţinute cu Copos şi Becali, celălalt să-l reprezinte pe Vadim în multele procese ale acestuia cu toată lumea. Ei puteau fi aleşi în aproape orice funcţie din lumea asta; rezultatele ar fi fost aproape egale cu zero.
În rest, ce să mai spunem… Dorel Jurcan şi Dumitru Becşenescu sunt văzuţi prin Vâlcea mai rar decât OZN-urile. Rovana Plumb apare şi ea prin Vâlcea meteoric, fără a avea neapărat un mesaj concret pentru vâlceni, Mihail Popescu încearcă, se agită, comentează deşi se ştie că vorbele nu prea ţin de foame, Aurel Vlădoiu se străduieşte să vină cu câte o iniţiativă legislativă, dar nu prea are de ce şi cu cine… Şi uite aşa, aproape am ajuns la jumătatea mandatului şi România este şi mai săracă decât acum doi ani. Nu e vina parlamentarilor pentru situaţia asta, ci doar a noastră; după 16 ani de la Revoluţie, încă n-am învăţat ca lumea rostul ştampilei de vot.
