O vijelie a distrus acoperişurile a peste 300 de case. O fetiţă de doi ani din Vâlcea a murit

0
77

O vijelie a distrus, duminică seara, acoperişurile a peste 300 de case din satele Cuci şi Dătăşeni, judeţul Mureş şi a pus la pământ stâlpi de electricitate, dar şi turlele a două biserici, iar o fetiţă de 2 ani a decedat în comuna Brâncoveneşti, după ce un copac a căzut pe maşina în care se afla.

Primarul comunei Cuci, Ilie Şuta, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că vijelia, care a durat maximum 10 minute, a făcut prăpăd în comună, pagubele fiind evaluate de o comisie specială.

„Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva, eu zic că a fost tornadă, s-a format vârtej, a fost vânt şi ploaie. A făcut prăpăd. Au fost distruse, parţial sau total, acoperişurile a peste 300 de case din Cuci şi Dătăşeni”, a spus Şuta.

Primarul comunei Brâncoveneşti, Ordog Ferencz, a declarat la rândul său că în urma unei vijelii care a afectat comuna, o fetiţă de doi ani a decedat.

„Era într-o maşină parcată împreună cu tatăl său, când un copac a căzut peste maşină. Fetiţa a decedat iar tatăl său a fost rănit. Nu erau din localitate, erau de undeva din Vâlcea. Furtuna a dus şi la ieşirea din matcă a unor cursuri de apă”, a spus Ordog.

Şeful ISU Mureş, Dorin Oltean, a declarat şi el că pagubele cele mai mari au fost constatate în comuna Cuci.

„Un număr de 153 de case au acoperişul parţial afectat iar la 7 case a fost distrus acoperişul în totalitate, iar turlele a două biserici au căzut. La un bloc acoperişul a fost afectat parţial. De asemenea, în Dătăşeni au fost afectate 150 de case care au acoperişul parţial distrus iar la alte 5 case acoperişul este distrus în totalitate. Mai avem 6 stâlpi de electricitate care au fost rupţi şi o autoutilitară a fost răsturnată. Este întreruptă alimentarea cu energie electrică în zonă iar echipele Electrica intervin pentru remedierea situaţiei”, a spus Oltean.

Potrivit acestuia, luni dimineaţă peste 13.500 de consumatori din 60 de localităţi ale judeţului Mureş nu au curent electric.

În comuna Cuci se află, luni, şi prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, pentru a vedea care este situaţia la faţa locului şi a încerca să îi ajute pe locuitorii afectaţi de furtună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.