Turismul rural – în plină dezvoltare
• Vaideeni – una dintre primele localităţi unde s-a dezvoltat acest gen de turism
Turismul rural a început în ultima perioadă să se dezvolte şi în România, chiar dacă nu beneficiază de sprijin prea mare din partea autorităţilor şi nici măcar de o reţea centralizată de promovare. În România există însă două elementele esenţiale care au determinat dezvoltarea acestei forme de turism în ultimii ani: satul şi natura. România înmagazinează o mare varietate de valori culturale istorice – artă populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice – un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. De altfel, aşezările rurale de aici au apărut şi s-au dezvoltat încă din vremea traco-dacilor, păstrându-se şi astăzi în anumite zone obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat.
Satul românesc, la el acasă
Satul înseamnă civilizaţia tradiţională, cu obiceiurile sale, cunoscute de generaţii întregi, cu sărbători strămoşeşti, înseamnă atragerea oaspeţilor prin ineditul spectacolului, în care vechiul se îmbină cu noul sau, altfel spus, tradiţionalul şi modernul stau la aceeaşi “masă”, creând astfel arhitectura rurală. Primele încercări de turism rural organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc. A fost un început promiţător, deoarece, în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, ca urmare a căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică internaţională a identificat şi selectat mai multe localităţi rurale, reprezentative pentru satele româneşti care urmau să fie lansate în turism. În urma acestor studii, s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.
Primele sate declarate de interes turistic, la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului 744/1973 au fost Lereşti (Argeş), Fundata şi Şirmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău) şi Vaideeni (Vâlcea). În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” Bucureşti şi contracte pe piaţa externă, se realizează o breşă – prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan. Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea turiştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a rămas la fel până în anul 1989. Începând din 1990 abia s-a dezvoltat interesul pentru turismul rural. Cea mai puternică asociaţie de turism rural este la ora actuală ANREC, care are în prezent peste 2 500 de membri. De asemenea, există peste 25 de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale.
Zone dezvoltate
Se poate vorbi de turism rural în toată ţara, dar sunt câteva zone unde această formă de turism s-a dezvoltat destul de mult. Ce amai cunoscută este zona Bran – Moieciu, unde există şi castelul ridicat în secolul al XIV-lea. În zonă sunt mai multe sate dispuse pe circa 20 de kilometri lungime şi 10 kilometri lăţime, dintre care cele mai cunoscute, alături de Bran, sunt: Moieciu (cele două localităţi cu numele de Moieciu – de Sus, în apropierea versantului Bucegiului, respectiv de Jos); Peştera – satul aninat pe un picior de munte, împreună cu Măgura şi care te lasă să priveşti în voie culmile Munţilor Bucegi şi lama de calcare a Pietrei Craiului; Şirnea, ascunsă parcă într-o vale calcaroasă ca de basm şi Fundata, ale cărei case sunt înşirate pe mai multe dealuri, la distanţa între ele. O altă zonă cunoscută pentru dezvoltarea turismului rural este Sibiul, care înseamnă în primul rând Mărginimea. Începând cu Săliştea, un fel de “capitală” a zonei şi continuând cu Sibielul (muzeul cu icoane pe sticlă din sat este recunoscut în lume), Tilişca, Rod, Jina, Poiana Sibiului sau Răşinari (sat în care s-au născut mari personalităţi culturale româneşti), regiunea te impresionează prin portul popular, vorba oamenilor şi aspectul satului. Valea Arieşului, în judeţul Alba, în sudul Munţilor Apuseni, te ajută să pătrunzi intr-una dintre cele mai interesante “ţări”, aşa cum sunt denumite chiar de locuitori: ├×ara Moţilor. Este o zonă bogată, în primul rând, prin felul oamenilor de a fi şi, în al doilea rând, prin natura mai mult decât generoasă. O vacanţă la Arieşeni, Avram Iancu, Horea, Scărişoara sau Vidra te ajută să întâlneşti istoria acestor locuri şi oameni (biserici de lemn, gospodării tradiţionale, monumente închinate marilor momente), dar şi una dintre cele mai interesante regiuni carstice din România: Gheţarul de la Scărişoara, Peştera lui Ionete, cheile Ordancuşii, defileul Arieşului etc.
Zone noi pentru turism
În afară de zonele deja consacrate, există şi zone unde acest gen de turism a început să se dezvolte în ultimii ani. Una dintre acestea este Harghita, ţinut între munţi, la polul frigului din România, dar care surprinde prin ospitalitatea oamenilor care deţin pensiuni. Pe malul lacului, la Zetea sau în apropierea munţilor Hăşmaş, spre Lacul Roşu, în apropierea lacului Sfânta Ana – singurul lac dezvoltat într-un con vulcanic din România – sau în zona Izvoru Mureşului, turiştii pot descoperi o lume arhaică, dar care ştie să deschidă uşa modernului. Zona Vâlcea este de asemenea în plină dezvoltare în privinţa turismului rural, mai ales nordul judeţului – Brezoi – Malaia – Voineasa, unde se concentrează cele mai multe pensiuni din judeţ, dar şi în zona Horezu, unde punctul principal de atracţie îl constituie ceramica. Alte zone interesante sunt Neamţul, bogată în mânăstiri, Delta Dunării, Argeşul, cu satele montane din nordul judeţului şi sălbăticia muntelui, dar şi nordul Olteniei în general, care se suprapune peste o regiune plină de spiritualitate ortodoxă.
Anda VLAD
