În data de 4 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în Râmicu Vâlcea în care au fot implicate trei autoturisme. Din verificări s-a stabilit că, la ora 18.00, Constantin R., în vârstă de 58 de ani, din Slatina, a condus un autoturism pe DN7, pe strada Calea lui Traian, din direcţia Nord – Sud. La kilometrul 178 + 200 de metri, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul din faţa sa, condus de Adrian C., în vârstă de 26 de ani, din Prundeni, care oprise pentru a ceda trecerea unui pieton pe zebră. În urma impactului, autoturismul condus Adrian C. a fost proiectat într-un altul condus de Valentin C., în vârstă de 41 de ani, din Bucureşti. Ca urmare a accidentului, trei persoane printre care şi un copil au fost rănite. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări.