SRI A MINȚIT. „Cele 100 de informări” despre Hexi Pharma erau doar 4 informări iar destinatarii lor au fost președinții Consiliilor județene Vâlcea și Cluj, prefectul de Cluj și un ministru al Sănătății

0
74

 

SRI A MINȚIT. „Cele 100 de informări” despre Hexi Pharma „trimise către preşedinți, prim-miniştri şi 6 miniștri ai sănătății”, erau doar 4 informări despre Hexi Pharma, făcute în 5 ani, iar destinatarii lor au fost președinții Consiliilor județene Cluj și Vâlcea, prefectul de Cluj și un ministru al Sănătății

Foarte activ când vine vorba de ascultat telefoane SRI nu şi-a făcut bine treaba şi nu a realizat diluarea ilegală pe care Hexi Pharma o realiza la nivel național.

Mai mult SRI-ul nu a sesizar nici un organ de anchetă, legat de sesizările făcute despre Hexi Pharmă.

Cu alte cuvinte Minciuni, Multă Vorbărie şi Apă de Ploaie. Şi noi care am crezut că SRI-ul a sesizat parchetul şi DNA-ul legat de ilegalitățile comise sau cel puțin CSAT-ul.

Cu alte cuvinte, poți să diluezi dezinfectanții din toate spitalele din țară şi să moară oameni pe capete din cauza asta, fără ca SRI-ul să sesizeze procuratura.

Dar „la aburit lumea”, prin comunicate pompoase sunt buni. „Câmpu’ tactic lu’ peşte”.

Întrebarea care se pune este cu ce se ocupă de fapt SRI-ul care potrivit unor estimări făcute de Flux24 are de 4 ori mai mulți lucrători decât Securitatea lui Ceauşescu, dacă nu a putut preveni şi sesiza procuratura pentru problemele de siguranță națională din sănătate sau pentru problemele de siguranță națională legate de jaful din economie.
Iată concluziile Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

„Ca urmare a controlului declanșat de Comisie în legătură cu activitatea specifică desfășurată de SRI referitor la problematica infecțiilor nosocomiale – așa-numitul scandal „Hexi Pharma” -, Comisia a analizat documentele oficiale transmise de SRI, ajungând la următoarele concluzii, pe care le prezentăm public:

1. În ceea ce privește atribuțiile legale ale SRI, problematica asigurării dreptului la sănătate prevăzut de Constituție reprezintă una dintre prioritățile activității SRI, în conformitate cu prevederile cadrului legal care reglementează responsabilitățile instituțiilor din sistemul național de securitate.

2. Serviciul Român de Informații și-a asumat ca direcție de acțiune, prin documentele periodice de planificare strategică aprobate la nivelul CSAT („Strategia de informații”), protejarea securității cetățenilor prin semnalarea disfuncțiilor sistemice în asigurarea serviciilor vitale pentru populație, între care și domeniul sănătății.

3. În cadrul proiectului de securitate „Apărarea statului social și a valorilor culturale”, având unul dintre obiective prevenirea/contracararea afectării grave a dreptului la ocrotirea sănătății, Serviciul a derulat activități specifice asupra unui complex de stări de fapt, acțiuni și inacțiuni cu impact semnificativ în domeniul sănătății, pentru a proteja dreptul la sănătate al cetățenilor.

Menționăm că SRI are în atenție o arie extinsă de deficiențe și aspecte problematice din domeniul sănătății, problematica infecțiilor nosocomiale reprezentând doar una dintre situațiile care se repercutează asupra siguranței cetățeanului.

De asemenea, precizăm că SRI gestionează, în cadrul preocupărilor privind securitatea națională, o serie de proiecte de securitate care însumează 112 obiective. Obiectivul de prevenire/contracarare a afectării grave a dreptului la ocrotirea sănătății constituie unul dintre cele 112.

4. În planul actiunii preventive realizate de SRI:

– pe durata anilor 2011-2016, perioadă vizată de verificările Comisiei, SRI a derulat o activitate continuă și consecventă de informare a beneficiarilor legali din plan central și local. Informările transmise au vizat atât chestiuni de natură strategică, cât și probleme concrete, prin semnalări punctuale la nivel decizional-operational.

Astfel, în intervalul menționat, SRI a pus la dispoziția factorilor de decizie de la nivel central – președinților României, prim-miniștrilor, președinților celor două Camere ale Parlamentului, miniștrilor Sănătății, altor miniștri și responsabili din domeniul securității naționale – 115 documente de informare vizând infecțiile intraspitalicești sau care abordează și subiectul infecțiilor nosocomiale, iar beneficiarilor de la nivel local – prefecților și președinților de consilii județene din majoritatea județelor țării – 388 de documente de informare vizând acest subiect.

Unele dintre aceste informări au vizat acțiuni ale unor societăți comerciale, inclusiv ale SC HEXI PHARMA CO SRL.

5. În planul actiunilor de contracarare realizate de SRI:

– SRI a transmis organelor de aplicare a legii un număr de 22 de documente de informare, care cuprindeau indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale unor infracțiuni.

– menționăm faptul că, în momentul de față, conform comunicării publice, există în desfășurare anchete ale organelor de urmărire penală.

6. În ceea ce privește, în mod specific, SC HEXI PHARMA CO. SRL:

– în planul acțiunilor preventive realizate de SRI: în perioada verificată, 2011 – 2016, au fost transmise 4 informări factorilor de decizie locali (președinților Consiliilor județene Cluj și Vâlcea, respectiv prefectului județului Cluj) și centrali (ministrului Sănătății), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanților utilizați în unități spitalicești, inclusiv a celor furnizați de SC HEXI PHARMA CO SRL București. Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central.

– în planul acțiunilor de contracarare realizate de SRI: au fost remise organelor de aplicare a legii mai multe informări conținând aspecte referitoare la: favorizarea firmei ca furnizor de materiale sanitare/dezinfectanți și acordarea de contracte preferențiale; nerespectarea de către firmă a prevederilor caietului de sarcini și lipsa conformității ofertelor; vicierea procesului de atribuire a contractelor, etc.

Pentru completa informare a opiniei publice, precizăm că membrii Comisiei de control a activității SRI au avut la dispoziție un inventar complet al tuturor documentelor de informare furnizate de SRI beneficiarilor din plan central sau local.

Acest inventar cuprinde: numărul de înregistrare și data emiterii fiecărui document, subiectul informării și destinatarii la care a ajuns fiecare informare în parte.

7. În prezent, SRI, prin autoritățile contractante (Direcția Medicală și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”), nu are raporturi comerciale cu operatorul economic SC Hexi Pharma SRL. În intervalul 2011 – februarie 2016, unitățile sanitare menționate au efectuat achiziții directe, concurențial, prin catalogul electronic din SEAP de la această societate comercială (în cuantum de aproximativ 10% din valoarea totală a dezinfectanților achiziționați) cu respectarea legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a reglementărilor specifice unităților sanitare. Relațiile contractuale s-au încheiat ca urmare a unor neconcordanțe pe care instituția le-a identificat.

În urma verificărilor efectuate la nivelul SRI, precizăm că nu au fost identificate niciun fel de alte legături între activitatea SRI și SC HEXI PHARMA SRL, respectiv administratorii și/sau acționarii acesteia.

Având în vedere faptul că în momentul de față este în desfășurare o anchetă penală și, pe de altă parte, la nivelul obiectivului asumat de SRI „prevenirea/contracararea afectării grave a dreptului la ocrotirea sănătății” există operațiuni în desfășurare, menționăm, spre informarea opiniei publice, următoarele:

1. conducerea SRI și-a reiterat disponibilitatea de a oferi Comisiei amănunte suplimentare, după caz, despre problematica/subiectele supuse verificărilor Comisiei în condițiile cadrului legal;

2. comunicarea publică a Comisiei este supusă acelorași condiționalități legale.”

 

(Fluierul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.