Preşedintele Păsat a dat trei „hârburi” de maşini către Centrul Militar Judeţean

0
76

 

La propunerea preşedintelui interimar Gheorghe Păsat, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent darea în administrarea Centrului Militar Judeţean Vâlcea a trei autovehicule care aparţin domeniului privat al judeţului Vâlcea. Cele trei „maşini” sunt: o Dacie Super Nova din 2002, o Dacia Solenza din 2005, şi o Dacia Duster. Centrul Militar Judeţean Vâlcea va folosi bunurile date în administrare, în următoarele condiţii: să folosească autovehiculele şi să se îngrijească de ele ca un bun proprietar; să efectueze reparaţiile necesare şi să nu transmită dreptul de folosinţă asupra autovehiculelor unei terţe persoane; să suporte toate riscurile în caz de distrugere sau avarie a autovehiculelor respective. Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de proprietate privată sau prin actul de revocare care poate fi adoptat de Consiliul Judeţean Vâlcea, în următoarele situaţii: când titularul dreptului de administrare nu respectă una din condiţiile impuse prin actul de transmitere; dispariţia dintr-o cauză de forţă majoră a bunurilor date în administrare; renunţarea administratorului la bunurile date în administrare; în cazul în care interesul naţional sau local o impune; alte cauze de încetare a dării în administrare, fără a aduce atingere cauzelor şi condiţiilor reglementate de lege. La data încetării folosirii bunurilor, administratorul este obligat să le restituie în deplină proprietate, libere de orice sarcini. Administratorul este răspunzător de eventualele daune produse prin nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul act de transmitere. Apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului de proprietate. Preluarea şi transmiterea bunurilor se va face prin protocol, încheiat între Consiliului Judeţean Vâlcea şi Centrul Militar Judeţean Vâlcea, în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.