Cum va vota Vâlcea la Referendum?
Nu ştiu dacă în cele din urmă Traian Băsescu va pierde postul de preşedinte în urma referendumului de luna viitoare. Probabil nu se va întâmpla aşa mai ales dacă legea referendumului nu va fi modificată şi acesta se va desfăşura după legea de azi. Pot doar să pronostichez că la noi în judeţ, chiar dacă are susţinători şi simpatizanţi, numărul voturilor împotriva sa va fi cel puţin dublu decât numărul voturilor pentru rămânerea în funcţie. În urmă cu un an în Râmnic preşedintele avea un susţinător puternic, este vorba despre primarul Mircia Gutău care putea şi încă poate antrena un număr semnificativ de voturi pentru o cauză. Numai că edilul a trecut de atunci printr-o arestare iar prietenul său Traian Băsescu l-a considerat dinainte vinovat şi nu a vrut să-l ajute nici măcar moral. Acum probabil Mircia Gutău nu va face nici un gest în favoarea suspendatului. Senatorul Dorel Jurcan , de la PD este slab şi nu are influenţă. Prefectul Anuţa Handolescu, o susţinătoare motivată a preşedintelui are propriile probleme şi se aşteaptă oricând să fie transferată de Guvern în alt judeţ aşa că nu-l poate ajuta cu nimic. Primarii PD au propriile probleme. De partea cealaltă deputatul liberal Emilian Frâncu are o cohortă de primari şi directori extrem de disciplinaţi. Toţi vor face campanie împotriva lui Băsescu, mare parte din media locală va face de asemenea campanie împotriva lui. Conservatorii îl au pe preşedintele Consiliului Judeţean, un apropiat a lui Dan Voiculescu cel care este duşmanul numărul unu al preşedintelui. Pesediştii cu parlamentarii lor şi energicul Ion Câlea în frunte îşi vor mobiliza primarii şi electoratul împotriva lui Băsescu. Nici vicepreşedintele Consiliului Judeţean Nicolae Pătru nu va sta cu mâinile în sân la acest vot. Un partid neparlamentar dar cu vreeo 5000 de simpatizanţi în Vâlcea, PN├×CD, se va mobiliza împotriva celui care a tras sforile în 2000 pentru ca ţărăniştii să nu mai prindă parlamentul. Socialiştii lui Constantin Rotaru sunt şi ei împotriva preşedintelui. În aceste condiţii şi după o campanie intensă media până la referendum, cu ambiţia fiecărui lider local de a arăta şefilor din Bucureşti că pot controla electorii îi va fi extrem de greu lui Traian Băsescu să obţină mai mult de 10.000 de voturi, adică sub norma pe care trebuie să o îndeplinească un vâlcean pentru a ajunge deputat de Vâlcea. Credem dealtfel că preşedintele suspendat va ocoli judeţul nostru în această scurt dar acerbă campanie în care va încerca să-şi facă simţită prezenţa într-un număr cât mai mare de localităţi din ţară. La noi nu prea are cine să-l aştepte cu pâine şi sare. La noi liberalii şi pesediştii sunt uniţi strâns împotriva sa. Din cauza susţinătorului său Teodor Stolojan mai ales. În urmă cu doi ani Teodor Stolojan , membru marcant al PNL atunci a interzis liberalilor să poarte orice fel de negocieri pentru obţinerea unor funcţii de conducere în Consiliile Judeţene sub sancţiunea excluderii din partid. Liderul judeţean Emilian Frâncu nu putea să-şi pericliteze viitorul loc pe lista pentru parlamentare. Aşa că a respectat indicaţia lui Stolojan. Dacă negociau cu cei din PSD ar fi putut obţine cel puţin un loc de vicepreşedinte al Consiliului judeţean. PSD era dispus, pentru obţinerea locului de preşedinte să voteze alături de liberali. Aşa au trebuit să accepte cererea absurdă a PC, care cu doar doi consilieri în CJ a pus mâna pe postul de preşedinte, iar liberalii nu au obţinut nimic. În 20 mai este momentul pe care nici cei din PSD nici cei din PNL nu-l vor rata. Acela de a plăti o poliţă lui Băsescu şi aliatului său Stolojan.
Traian Guminski