Inspectorii ANAF vor să SUPRIME presa LIBERĂ din județul Vâlcea! ABUZURI PE BANDĂ RULANTĂ!

0
64

  • Un abuz pe care îl semnalăm şefului Fiscului

 

În presa locală din Vâlcea se poartă un „război al nervilor” pe tema raportului întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi care, printre altele, incrimineză 17 canale mass-media că au încheiat contracte de reclamă şi publicitate cu CET Govora. Poate puţină lume s-a mărginit să vadă doar conţinutul documentului, însă nu a remarcat un abuz mare, strigător la cer. Cei doi inspectori de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice din Craiova – Activitatea de Inspecţie Fiscală (Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară) din cadrul ANAF s-au pronunţat în câteva pagini la oportunitatea şi legalitatea contractelor de publicitate încheiate de o societatea comercială (în speţă, CET Govora), deşi acest atribut aparţine, în cazul firmelor de stat, doar Curţii de Conturi. Finanţele Publice nu se pot pronunţa în nişte chestiuni care ţin de managementul şi marketingul unei societăţi comerciale, fie ea şi de stat. CET Govora este o societate la care acţionar unic este Consiliul Judeţean Vâlcea, instituţie care poartă întreaga responsabiliate atunci când aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli anuale ale societăţii, sau alte aspecte care ţin de activitatea economico-financiară a CET Govora. Or, raportul chiar asta omite să facă: nu aminteşte nimic despre o (eventuală) vină a proprietarului CET Govora – Consiliul Judeţean Vâlcea – în legătură cu respectivele contracte de publicitate.

Încă de la înfiinţarea în anul 1997 ca societate comercială, CET Govora a încheiat în fiecare an contracte mai mari sau mai mici de publicitate cu presa şi nimeni de la ANAF sau Ministerul Finanţelor nu s-a arătat intrigat de acest aspect. În ultimii ani, facem menţiunea că CET Govora a mai fost supusă inspecţiei economico-financiare, încheindu-se în acest sens următoarele acte de control: raportul de inspecţie economico-financiară nr. CV6885/14 octombrie 2013, întocmit de Serviciul de inspecţie economico-financiară din cadrul DGRFP Dolj şi a cuprins perioada până la 30 august 2013; raportul de control nr. 34309/15 decembrie 2014, întocmit de Camera de Conturi a judeţului Vâlcea şi a cuprins perioada 1 noiembrie 2011 – 31 octombrie 2014.

În raportul ANAF de 59 de pagini, CET Govora menţionează că, în ceea ce priveşte cheltuielile de publicitate, aceste servicii au fost achiziţionate, conform celor indicate şi în notele explicative, în vederea informării corespunzătoare a clienţilor în privinţa condiţiilor de nedebranşare (condiţie impusă şi de contractul de finanţare prin POS Mediu), dar şi pentru creşterea numărului de consumatori în ritm accelerat, pentru direcţia tehnică de calitate, anunţuri pentru procedurile de evaluare a impactului asupra mediului în proiectul „Novener”, anunţuri în legătură cu salariaţii. Totodată, poziţia CET Govora, ca unic producător de energie termică în judeţul Vâlcea, presupune, distinct de avantajele aduse, şi obligaţia de a asigura informarea corespunzătoare a consumatorilor. „Echipa de inspecţie consideră că punctul de vedere al reprezentantului CET Govora nu constituie justificare legală şi nu modifică constatarea întrucât prin acesta nu se aduc elemente şi documente noi pentru susţinerea celor afirmate, faţă de constatările consemnate în proiectul de raport de inspecţie economico-financiara comunicat operatorului economic. CET Govora nu a putut face departajarea cheltuielilor în anunţuri şi reclamă – publicitate prin ziare şi televiziune. Pe facturile emise de prestatorii de servicii este înscris «prestări servicii presă, conform contract».”, se arată printre altele în raportul ANAF dat publictăţii în data de 18 septembrie 2015. Ziarul de Vâlcea a publicat în perioada respectivă SUTE de articole și anunțuri, în beneficiul CET Govora, de altfel un dosar cu mai mult de 500 de file a fost înregistrat la societatea comercială.

ZIARUL DE VÂLCEA A TRANSMIS MAI MULTE ADRESE ȘEFULUI FISCULUI ÎN LEGĂTURĂ CU ABUZURILE SUBORDONAȚILOR SĂI, CARE AU ACȚIONAT LA COMANDA POLITICĂ A PREȘEDINTELUI PNL VÂLCEA, CRISTIAN BUICAN, DAR NU AM PRIMIT NICI UN RĂSPUNS! AȘADAR, ABUZUL A FOST ÎNSUȘIT INCLUSIV DE CONDUCEREA ANAF! SĂ VĂ FIE RUȘINE, DERBEDEI PLĂTIȚI DIN BANII NOȘTRI!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.