Bătaie şi o maşină distrusă pentru o pirandă

0
98

Bătaie şi o maşină distrusă pentru o pirandă

Joi seara, la orele 18,00 pe strada Florilor din Municipiul Râmnicu Vâlcea a răsărit sămânţă de scandal. Totul a pornit de la o jună, Bianca Mihaela Matei, care a fost dată în căsătorie, potrivit cutumelor etniei rromilor, unui june de 18 ani, Mihăilă Matei (similitudine de nume). Cum încredinţarea se face contra unor sume de bani, la scurt timp concubinajul dintre pirandă şi june a început să scârţâie. Aşa se face că Bianca a fugit de la domiciliul din strada Inăteşti al iubitului, la casa tatălui ei. Cel părăsit s-a simţit nedreptăţit motiv pentru care a mers cu maşina fratelui, o Skoda Octavia cu nr. B.6307 să-şi ia “bunul” înapoi. Ionel Matei (33 ani), tatăl fetei, n-a mai vrut în ruptul capului să-şi lase copila să plece. Scandalul răsărit între socru şi ginere a degenerat, Ionel, tatăl fetei, spărgând, cu ajutorul unei pietre, parbrizul maşinii. Proprietarul autoturismului, Dan Mihăilă, fratele celui “părăsit” venit şi el la împărţirea dreptăţii, l-a lovit pe cel care  i-a “şifonat” maşina. “Scandalul a fost repede aplanat, pentru că poliţiştii noştri de la Proximitate chiar se aflau peste drum, la o asociaţie de proprietari, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii. Noi vrem să-i determinăm pe etnicii rromi să renunţe la astfel de cutume şi să respecte legea. Pentru a le cunoaşte mai bine problemele chiar aveam o tânără sinsp., Alina Lungu, de la Serviciul de Poliţie Rurală, care a concurat pe postul de poliţist de etnie rromă şi care este repartizată la noi. După scandalul de joi seara, etnicii rromi au căzut la pace”, ne-a spus insp. Ion Matei, şeful Biroului Ordine Publică de la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea.

D.├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.