Primarul comunei Tomșani susține că nu a accesat de două ori fonduri europene pentru aceeaşi lucrare

0
65

Referitor la articolul mediatizat într-o publicație regională, în data de 20 ianuarie 2016, intitulat „Probleme penale la Primăria Tomșani, Vâlcea” – primarul Dumitru Pearcu aduce precizări

„În comuna Tomșani, județul Vâlcea, în cei 26 de ani, au fost accesate o singură dată fonduri pentru implementarea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare ape menajere, printr-un proiect finanțat prin fonduri nerambursabile, indiferent de proveniența acestora, guvernamentale sau europene, atât pre-aderare cât și post-aderare (SAPARD, PHARE, FEADR, OG 7, OG 28, sau altele).

În cadrul acestui proiect nu au fost finanțate racorduri și branșamentele individuale către cetățeni, nici pentru rețeaua de apă, nici pentru cea de canalizare.

Ca urmare a faptului că în formularea plângerilor lor, cei doi petenți au săvârșit mai multe infracțiuni, prin care denigrează imaginea Primăriei ca instituție publică, dar și pe cea a mea, în calitate de conducător al administrației publice din localitate, am sesizat organele de cercetare penală care urmează să analizeze cazul și să decidă în consecință.”

Jurist Dumitru Pearcu
Primarul comunei Tomșani

Sursa: Vocea Olteniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.