Pro Democraţia s-a compromis la Vâlcea

0
74

Pro Democraţia s-a compromis la Vâlcea

Redacţia noastră nu a făcut prea mare tapaj, spre deosebire de alţi colegi din presă, de faptul că în primul tur de scrutin al alegerilor locale de la Tetoiu toţi observatorii desemnaţi de Pro Democraţia în secţiile de votare din mica comună au fost membrii redacţiei unei publicaţii, ce s-a implicat în campania electorală. Precizăm doar că nu am înţeles demersul acestor ziarişti, care puteau fi acredidaţi ca jurnalişti aşa cum au făcut şi alţii. Nu am înţeles nici absenţa doamnei Silvia Petre, lidera Pro Democraţia în Vâlcea, din Tetoiu. Credem că normal era ca ea să supravegheze echipa celor cinci voluntari din Biroul Electoral de Circumscripţie unde ar fi fost normal să ceară acreditare. Redăm în continuare un comunicat de presă, care spune mai multe decât un articol de opinie.

Comunicat de presă

Centrul Naţional de Coordonare al Asociaţiei Pro Democraţia va investiga situaţia Clubului APD Râmnicu Vâlcea Ca urmare a sesizărilor apărute în presa vâlceană cu privire la recrutarea şi acreditarea în numele Asociaţiei Pro Democraţia a celor cinci observatori pentru monitorizarea alegerilor parţiale din localitatea Tetoiu, Centrul Naţional de Coordonare va investiga procesul de selecţie a observatorilor desfăşurat de Clubul APD Râmnicu Vâlcea.În cei 17 ani de activitate neîntreruptă, Asociaţia Pro Democraţia a folosit ne-partizanatul politic ca principiu de bază al recrutării, pregătirii şi acreditării observatorilor săi. De altfel, Asociaţia Pro Democraţia a reuşit, alături de alte organizaţii, să determine membrii Parlamentului să introducă în legislaţia electorală instituţia observatorului intern. În consecinţă, începând cu alegerile locale din februarie 1992, cu ocazia fiecărui scrutin, Asociaţia Pro Democraţia a recrutat şi instruit mii de voluntari care au activat ca observatori interni.Membrii Centrului Naţional de Coordonare vor investiga cu rigurozitate situaţia creată la Clubul APD Râmnicu Vâlcea pentru a determina circumstanţele în care s-a efectuat recrutarea observatorilor pentru alegerile parţiale din localitatea Tetoiu şi pentru a evalua dacă principiile recrutării, pregătirii şi acreditării observatorilor Asociaţiei Pro Democraţia au fost respectate.Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactaţi – Laura Rădulescu, Coordonator relaţii publice, Asociaţia Pro Democraţia, la 021/222.82.45, 222.82.54, 0788/251.043 sau pe e-mail: laura.radulescu@apd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.