Șpârle și șopârle, 18.01.2016

0
86
  • Avem „materie primă” pentru Curtea de Conturi a României! De peste un an de zile, de când este preşedinte interimar al CJ Vâlcea, Gică Păsat foloseşte în interes personal sau în acţiuni politice… maşinile instituţiei. Acest lucru se poate verifica uşor pentru că există evidenţa consumului de carburant, însă nu au fost întocmite delegaţiile aferente, foile de parcurs sau alte documente de călătorie. Spre exemplu, la finele anului trecut, la comemorarea liberală a lui I.G. Duca, preşedintele Păsat s-a dus la Horezu cu autoturismul din dotarea CJ Vâlcea. Un astfel de exemplu poate fi multiplicat cu alte deplasări ale lui Păsat la diverse acţiuni sau chermeze politice ale PNL desfăşurate pe teritoriul judeţului Vâlcea.

 

  • Corpul pe Control al Ministrului Mediului, aflat la Vâlcea de ceva vreme, a constatat nereguli flagrante la ABA Olt, instituție păstorită de Ion Stoenescu. Inspectorii de la minister l-au sfătuit pe Stoenescu să-și depună demisia pentru a nu târî instituția într-un scandal de pomină!

 

  • La o emisiune TV, fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, i-a dat un sfat prietenesc actualului edil şef Ion Gigi Matei: să îl trimită pe vicele Eduard Vârlan să… numere câinii vagabonzi de la adăpostul de la Feţeni dacă mai continuă cu atacurile „sub centură” la adresa primarului interimar al Râmnicului.

 

  • Incidentul înfiorător de la Spitalul Județean Vâlcea, care i-a avut protagoniști pe doi medici chirurgi renumiți, Ploscaru și Bărbulescu, va continua să țină prima pagină a ziarelor locale și naționale mai multe ediții de-acum înainte! Incredibil, dar și șocant de-a dreptul, este faptul că cei doi erau naș și fin. Mare ți-e grădina, Doamne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.