Biserică, monument istoric, cu gresie şi termopane la Ioneşti

0
75

Biserică, monument istoric, cu gresie şi termopane la Ioneşti

Febra modernizărilor a ajuns şi în bisericile de la ţară. Conform reprezentanţilor Direcţiei pentru Cultură şi Culte Vâlcea, în judeţ sunt numeroase biserici care au fost restaurate sau modernizate fără a fi luate în prealabil avizele necesare. Un exemplu este al unei bisericuţe care arăta până acum câţiva ani destul de rău şi care a fost modernizată prin efortul preotului şi primarului, dar şi a unui om de afaceri local, dar fără a avea avizele necesare. Biserica Sfinţii Arhangheli din Obeni este monument istoric, iar în urma ultimului control sa ajuns la concluzia că va trebui adusă la înfăţişarea iniţială.

Oamenii sunt mulţumiţi

Oamenii din zonă sunt mulţumiţi de schimbările aduse bisericii, aşa cum sunt, de altfel şi preotul, dar şi primarul localităţii. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii şi cei de la Cultură şi Culte au stabilit însă că monumentul a fost transformat „după ureche”. Modernizarea a adus câteva schimbări care nu au fost acceptate de reprezentanţii celor două instituţii. În loc de podea, care, după spusele preotului arăta destul de rău, acum credincioşii pot îngenunchea pe … gresie. Lângă icoanele foarte vechi, care îi reprezintă printre alţii şi pe ctitorii bisericii, care ţin în mână chiar bisericuţa de la Obeni – acoperită la vremea aceea cu şiţă sunt acum uşi termopan, şi geamuri de acelaşi fel. Restaurarea a fost făcut în anii 2004 – 2005, fără avizele necesare, iar în anul 2005, o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului judeţean în Construcţii Vâlcea şi ai Direcţiei judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional şi ai Episcopiei Râmnicului au făcut un control la faţa locului şi au impus preotului şi primarului să facă în aşa fel încât biserica să fie readusă la stadiul de dinainte de modernizare, în privinţa elementelor folosite, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Termenul a expirat

Acum, vinovaţii de efectuarea modernizării riscă o amendă consistentă pentru nerespectarea termenelor date pentru remedierea situaţiei, care au expirat de aproximativ un an şi jumătate. Biserica „Sfinţii Voievozi” se află pe lista monumentelor istorice din anul 1955, ultima dată fiind menţionată în lista din 2004. Zidirea bisericii s-a finalizat în 1842, în principal prin contribuţia ctitorului său principal, Anghel Comănoiu şi al familiei sale şi prin contribuţia unui număr important de enoriaşi, care sunt menţionaţi în pisanie. Directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Florin Epure spune însă că lucrările de modernizare au fost făcute fără autorizaţie, şi va trebui să se revină asupra lor. „Atunci când s-a făcut controlul lucrările erau deja finalizate, va trebui să se revină la modelul iniţial de construcţie. Controlul a rămas fără rezultat pentru că noi nu am mai ajuns pe acolo, să verificăm dacă s-a făcut ceea ce am dispus. Avem foarte multe monumente de controlat, şi de aceea este greu să ajungem la fiecare. Dacă vom ajunge acolo şi vom constata că nu s-au respectat termenele vom aplica o amendă pe loc. Sunt mai multe monumente în judeţ unde s-au făcut astfel de lucrări, fără autorizaţie, dar nu este normal, pentru că sunt monumente istorice” – spune directorul Florin Epure.

Trebuie adusă la înfăţişarea iniţială

În procesul-verbal încheiat în urma controlului efectuat la biserică se specifică faptul că monumentul va trebui adus la înfăţişarea iniţială. „Se impune reabilitarea şi reconversia monumentului prin realizarea unui studiu istoric şi arhitectural de către un expert atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru a se stabili amploarea intervenţiilor efectuate în timp, gradul lor de reversibilitate şi modalităţile de realizare, inclusiv cu privire la fresca interioară şi exterioară. Până la realizarea acestei măsuri, lucrările de execuţie aferente monumentului sunt sistate.” – se menţionează în procesul verbal. Astfel, în termen de 90 de zile, preotul trebuia să realizeze studiul istoric şi arhitectural şi să obţină avizele legale pentru modificările efectuate. În acelaşi timp, primarul localităţii trebuia să ia măsuri imediate pentru protejarea monumentului istoric. Până în prezent nu s-a făcut însă mai nimic în acest sens, pentru că termopanele şi gresia sunt la locul lor, ca şi acum doi ani. Preotul Constantin Diaconu spune că intenţiile sale sunt bune şi că are de gând să refacă lăcaşul de cult conform planului iniţial, dar … mai durează. „Atunci când am venit eu aici, în 2004 am găsit şobolani în biserică, gardul era ca vai de el, se plimbau vacile fostului preot printre morminte, erau bălării şi noroi în curte, nu vă spun… Intenţiile noastre au fost cât se poate de bune, avem de gând să continuăm modernizarea şi să facem aici, lângă biserică un centru social şi religios cum nu mai este altul în sudul ţării. Nu ştiu încă ce fonduri vom folosi, probabil tot bani de la oameni mai înstăriţi din comunitate. Vom scoate termopanele şi gresia atunci când vom construi centrul social, iar acoperişul bisericii îl vom reface cu şiţă.” – spune preotul. Preotul are şi un proiect în acest sens, evaluat la aproximativ 400.000 de euro. Încă nu este hotărât cum va asigura finanţarea.

Anda VLAD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.