CEDO a decis: ANTARES revine pe traseul Râmnicu Vâlcea – Drăgășani! Statul român va plăti despăgubiri de milioane de euro!

1
89
Becsenescu

 

După aproape 8 ani în care firma de transport SC ANTARES TRANSPORT SA a luptat împotriva unui sistem corupt pentru a păstra principiile democratice și un climat de normalitate în societatea românească s-a facut, în sfârșit, dreptate.

Președintele Antares Group, Dumitru Becșenescu, ne-a declarat: Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( CEDO ) a statutat in unanimitate ca in cazul pe care l-am adus in dezbatere statul roman a incalcat Articolul 1 al Protocolului 1 din Conventie privind dreptul de proprietate, cu aplicabilitate la executarea traseului Dragasani-Ramnicu Valcea.

In baza acestei hotarari vom solicita statului roman, prin institutiile sale, sa dispuna aplicarea acesteia, avand ca efect repunerea noastra in drepturi pe acest traseu si acordatea de despagubiri pentru perioada incepand cu 2007 si pana la intrarea noastra efectiva pe traseu in programul de transport valabil pana in 2019. Prin aceasta decizie consider ca au fost intrunite conditiile unei reparatii echitabile a efectelor abuzurilor functionarilor institutiilor publice inpotriva interesului public. Suntem foarte determinati sa nu ne limitam la obtinerea de despagubiri de la statul roman, si deci de la noi toți, ci sa ne asiguram ca acesti bani vor fi recuperati de la cei ce se fac vinovati de aceste practici abuzive.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.