Primarul Gutău rezolvă problema gropii de gunoi

0
86

Şedinţă extraordinarã la Consiliul Local al Râmnicului

 

Primarul Gutău rezolvă problema gropii de gunoi

 

În data de 20 martie, Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea este convocat în şedinţă extraordinară având pe ordinea de zi un singur punct: „Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Implementare dintre Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) şi Autoritatea de Management pentru Infrastructură pentru Măsura ISPA 2001 RO 16 P PE 014 – «Managementul Integrat al Deşeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea»”. În esenţă, proiectul de hotărâre supus atenţiei consilierilor urmează să aprobe un nou Acord de Implementare, al cărui scop este acela de a delega atribuţiile pentru implementarea Măsurii ISPA către beneficiarul final, respectiv Primăria Râmnicu Vâlcea, municipalitatea devenind astfel responsabilă cu managementul tehnic, financiar şi administrativ al procesului de implementare al măsurii. Această decizie a Legislativului local survine ca urmare a gravelor întârzieri înregistrate în derularea contractului de lucrări şi încălcării de către constructor a clauzelor contractuale, care s-au soldat cu rezilierea, de către OPCP, în noiembrie 2006, a contractului pentru lucrări de construcţie „Închidere depozit Râureni, construcţie staţie de compost şi depozit ecologic Feţeni”. Prin acelaşi proiect de hotărâre ce se va discuta marţi în plenul Consiliului Local, primarul municipiului, Mircia Gutău este împuternicit să semneze noul Acord de Implementare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.