Razie a Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Vâlcea în 4 pieţe

0
80
Razie a Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Vâlcea în 4 pieţe

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Vâlcea au efectuat marţi razii de amploare în patru pieţe agroalimentare, dând amenzi în valoare de 8.000 de lei.

„Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în colaborare cu inspectori din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuate controale în 4 pieţe agroalimentare din judeţ, precum şi la 28 de societăţi comerciale. Acţiunile efectuate de aceştia au ca scop verificarea legalităţii activităţilor economice, combaterea evaziunii fiscale şi prevenirea comerţului ilicit cu produse contrafăcute de sezon, ce au loc în preajma sărbătorilor de iarnă. Echipele de control au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 12/1990 republicată, în valoare totală de 8000 de lei şi au ridicat bunuri în vederea confiscării în valoare de 3000 de lei, respectiv jucării”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

De asemenea, cu acest prilej au fost constatate trei infracţiuni la Legea nr. 84/1998 republicată, privind punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică ori similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, fiind ridicate în vederea confiscării mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 5.500 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.