SENZAȚIONAL! Patronul ANTARES, Dumitru Becșenescu, a adus combustibilul viitorului la Râmnicu Vâlcea. Economia este de 50%!!!

0
70
Combustibilul viitorului: un grup românesc a deschis prima staţie de alimentare cu gaz natural comprimat din ţara noastră. Economia este de 50%
Combustibilul viitorului: un grup românesc a deschis prima staţie de alimentare cu gaz natural comprimat din ţara noastră. Economia este de 50% Antares a cumpărat 20 de autobuze cu gaz natural comprimat Antares Group, care reuneşte mai multe companii cu acţionariat românesc din Râmnicu Vâlcea, inaugurează prima staţie de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (GNCV) din ţara noastră. Costurile pentru alimentarea unei maşini cu acest combustibil sunt cu 50% mai mici faţă de carburanţii clasici.
Staţia se află în Râmnicu Vâlcea, lângă drumul european E81, aproape de o conductă de gaz natural, iar investiţia s-a ridicat la 3,2 milioane de euro. Antares are în plan deschiderea unui număr total de 14 astfel de staţii, nivel apropiat de cel al benzinăriilor Gazprom, următoarea urmând a fi inaugurată în Bucureşti. Reţeaua va permite utilizatorilor să se deplaseze oriunde în ţară şi în Europa, cu atât mai mult cu cât toate ţările din Uniunea Europeană au deja reţele de staţii de GNCV. Automobilele de acest tip poluează cu 30% mai puşin şi sunt cu 50-70% mai silenţioase decât maşinile cu motor diesel. Un vehicul de acest tip are o autonomie de până la 500 de kilometri. La capitolul siguranţă, o astfel de maşină se situează pe primul loc datorită faptului că gazul natural comprimat este mai uşor decât aerul, nu este toxic şi se aprinde greu, diminuând considerabil riscul de accidente.
20 de autobuze pe gaz comprimat
De asemenea, Antares a anunţat achiziţionarea a 20 de autobuze, care funcţionează cu gaz natural comprimat şi construcţia staţiei propriu-zise. „Antares pariază pe gazul natural ca şi combustibil al viitorului şi, având în vedere că GPL nu poate fi folosit la vehiculele cu motorizareAnatres combustibil ecologic diesel, acest business reprezintă o alternativă viabilă la combustibilii clasici, prin eficientizarea pe care o aduce economia de carburant. Am convingerea că, pe termen mediu, se vor dezvolta în România reţele de staţii de alimentare cu GNCV, crescând considerabil numărul de vehicule care folosesc acest carburant. Sunt sigur că, în perioada imediat următoare, va fi un interes major al montării pe vehicule, în special pentru transportatorii comerciali, a sistemelor duale cu combustibil mixt, prin injecţie de gaz natural în carburantul tradiţional, obţinându-se o economie considerabilă a costurilor cu combustibilul. Sistemele duale vor putea fi montate în reţeaua noastră de service“, a declarat Dumitru Becşenescu, preşedintele Antares Group.
Peste 3.000 de staţii în UE
România era, până acum, singura ţară din Uniunea Europeană care nu deţinea staţii de alimentare pentru maşinile care merg pe gaz natural comprimat, deşi există o directivă europeană care spune că, până în 2020, toate statele membre trebuie să aibă astfel de staţii în reţeaua naţională de drumuri, la fiecare 150 de km, potrivit unui comunicat al companiei. „Lipsa de apetit pentru investiţii în acest domeniu a fost justificată de trei factori: în primul rând, absenţa unei pieţe de desfacere, apoi costurile prea mari, în contextul în care o staţie costă aproximativ 500.000 de euro şi, nu în ultimul rând, până acum câteva luni, o legislaţie nedefinită în domeniu“, a mai declarat Dumitru Becşenescu, preşedintele Antares Group. În Uniunea Europeană sunt înregistrate peste 3.000 staţii de alimentare cu GNCV, cele mai multe în Italia şi Germania, iar din data de 02 decembrie 2015 figurează şi România cu staţia de la Râmnicu Vâlcea. Un număr de 1,147 milioane de autovehicule pe GNCV circulau în anul 2014 în ţările Uniunii Europene şi un total de aproape 1,9 milioane în toată Europa. De atunci, ritmul de creştere a fost de 16,6%, numai în primul trimestru din 2015 fiind înmatriculate 63.314 de noi autovehicule pe GNCV, faţă de 54.285 de autovehicule în aceeaşi perioadă din 2014.

Citeste mai mult: adev.ro/nys5dc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.