Șpârle și șopârle, 03.12.2015

0
69
  • Adio candidatură a lui Mircia Gutău din partea PNL! Comisia de unificare a PNL a stabilit miercuri zece criterii pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii liberali la alegerile locale şi parlamentare în 2016. Candidaţii liberali trebuie să nu fie condamnaţi penal pentru corupţie, să nu fie traseişti politici, să nu se afle în stări de incompatibilitate şi conflict de interese, să nu aibă datorii la stat şi alte probleme penale. Cele zece criterii completează regulile statutare şi vor fi transformate într-un proiect de hotărâre pe care Secretariatul General îl va trimite organizaţiilor judeţene spre informare, urmând a fi adoptat prin decizia Consiliului Naţional al PNL din data de 11 decembrie 2015. Şi când te gândeşti că Mircia Gutău tocmai a deschis un spaţiu în Ostroveni unde acordă gratuit consultaţii oftalmologice, probabil pentru a „deschide ochii” electoratului din Râmnicu Vâlcea….

 

  • În urma numeroaselor majorări de capital social la Uzinele Sodice Govora (actuala societate Ciech Soda România), acţionarul CET Govora a ajuns în prezent să deţină doar ceva mai mult de 1% din capitalul USG. Timp de 9 ani, CET Govora a avut peste 5,5% din acţiunile USG (provenite dintr-o conversie a datoriilor în acţiuni), însă „sodiştii” au majorat în acest an de trei ori capitalul social, iar CET Govora trebuia să vină cu un aport în numerar de circa 10 milioane de euro pentru a-şi păstra cota de 5,5% din acţiunile Uzinelor Sodice Govora. Lucru care s-a dovedit extrem de greu de realizat pentru CET Govora, în actuala conjunctură economică grea a societăţii în cauză!

 

  • Conform site-ului voceavalcii.ro, președintele CAS Vâlcea, Alin Voiculeț, a fost schimbat din funcție în data de 27 noiembrie, el fiind înlocuit un un om apropiat liberalilor din Vâlcea, medicul de familie Dumitru Hobeanu. Deocamdată, doctorul Hobeanu este interimar urmând ca în termen de 30 de zile să se organizeze concurs pentru această poziție, extrem de importantă pentru sistemul medical. Medicul Dumitru Hobeanu a mai condus CAS Vâlcea, tot interimar, în anul 2008, după ce a fost schimbată Rodica Mărginean. Foarte tehnocrată noua conducere a Ministerului Sănătății!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.