În urma percheziţiilor din cursul zilei de luni de la Ocnele Mari, poliţiştii din Vâlcea au ridicat aproape 1.000 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, precum şi două detectoare de metale. Reamintim că poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, transporturi şi criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au efectuat 6 percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, în vârstă de 37 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din oraşul Ocnele Mari. Astfel, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 294 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, respectiv inele, monede, fibule, paftale, medalii, verigi, monede şi unelte din bronz şi fier şi două detectoare de metale, deţinute conform unor autorizaţii emise cu respectarea cadrului legal privind patrimoniul cultural naţional. De asemenea, poliţiştii au ridicat 204 articole pirotehnice, tip petarde din categoria a II-a, interzise la deţinere şi 59 de articole pirotehnice, tip artificii din categoria I. Totodată, s-a dispus ridicarea pentru cercetări a altor 678 de bunuri, respectiv inele, fibule, paftale, unelte, monede, brăţări, cercei, amulete, clopoţei, vârfuri de săgeţi, pinteni, catarame de harnaşament, arme, cuie, mărgele, verigi şi fragmente de oglindă. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă faţă de cei doi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă şi furt calificat.