VIOLATORUL din Drăgăşani a fost ARESTAT

0
155

 

 

La data de 18 noiembrie, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Drăgăşani, care a comis două fapte de viol în Germania, iar alte trei persoane din comuna Mitrofani au fost victime ale acestuia, a fost arestat. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate, viol şi tentativă de omor. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 18 noiembrie 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Păun Cosmin Cătălin (în vârstă de 35 ani) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor asupra persoanei vătămate C.C.V., lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal şi viol în formă continuată asupra persoanei vătămate H.M.C., viol şi lipsire de libertate în mod ilegal asupra persoanei vătămate C.M., fapte săvârşite în stare de recidivă şi aflate în concurs real. În urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 13/14.11.2015, în timp ce inculpatul se afla la locuinţa persoanelor vătămate C.C.V., H.M.C. (concubini) şi C.M., din comuna Mitrofani, jud.Vâlcea, fiind găzduit de către aceştia, în jurul orei 24.00, a pătruns în dormitorul persoanei vătămate C.M. (în vârstă de 61 de ani) întreţinând prin constrângerea victimei un raport sexual normal cu aceasta, după care a lipsit-o de libertate pe victimă, legându-i mâinile şi picioarele şi astupându-i gura, de asemenea, legând cu o sârmă uşa de acces în cameră, lipsind-o de posibilitatea de a striga după ajutor sau de a se elibera; în continuare, inculpatul, înarmându-se cu un par, a pătruns în dormitorul persoanei vătămate C.C.V. (în vârstă de 35 de ani) şi a concubinei acestuia H.M.C. (în vârstă de 36 de ani), cu intenţia de a o viola pe aceasta din urmă. Pentru a anihila orice rezistenţă din partea victimelor, inculpatul a exercitat acte de violenţă de o intensitate sporită asupra persoanei vătămate C.C.V., lovindu-l cu parul la nivelul capului, corpului şi peste mâini, provocându-i leziuni traumatice prin care i-a fost pusă în primejdie viaţa; de asemenea, inculpatul a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate H.M.C., provocându-i leziuni traumatice care necesită 15 – 17 zile de îngrijiri medicale, iar în continuare a condus victima H.M.C., contrar voinţei acesteia, ameninţând-o cu un cuţit, pe un câmp de la marginea comunei Mitrofani, situat la circa 1 km. de locuinţa victimei, unde, prin constrângerea acesteia, a întreţinut cu ea raporturi sexuale normale şi anale. Ulterior, inculpatul a condus victima, contrar voinţei sale, la o baracă din lemn situată la marginea comunei Prundeni, sat Zăvideni, respectiv la circa 5 km. de locuinţa victimei, unde a întreţinut din nou raporturi sexuale normale şi anale prin constrângerea victimei, pe care a lipsit-o apoi de libertate, închizând-o în respectiva baracă, blocând uşa de acces cu un lacăt şi cu un lemn pentru a elimina orice posibilitate a victimei de a se elibera, victima rămânând închisă în baracă pe durata nopţii, până în dimineaţa zilei de 14.11.2015, când, în jurul orei 08.00, inculpatul a eliberat-o. În prezent, inculpatul este arestat provizoriu în baza Încheierii penale nr.151/F/16.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşţi, fiind emis mandatul de arestare provizorie, urmare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania, întrucât inculpatul a comis pe teritoriul acestei ţări, la datele de 26.12.2014 şi 08.02.2015, alte două infracţiuni similare, respectiv tentativă de viol şi viol. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.