Vâlceanul Gheorghe Constantin, primul eliberat din dosarul „Mită pentru arbitri 1”

0
67

**EXCLUSIV** Primul eliberat din dosarul "Mită pentru arbitri 1"

Joi, 19 noiembrie, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost eliberat condiționat din închisoare.

„Costică Vâlcea”, așa cum este cunoscut în lumea fotbalului, a fost condamnat în februarie 2015 pentru fapte de corupție în dosarul „Mită pentru arbitri 1”, deschis în 2009, la prima intervenție a Direcției Naționale Anticorupție în fotbalul românesc.

În vârstă de 63 de ani, Gheorghe Constantin (foto, în dreapta) a executat doar o treime din pedeapsă, din pricina vârstei înaintate. După condamnare a stat după gratii 9 luni, iar alte 10 luni le-a petrecut în arestul preventiv, în 2009.

În dosarul „Mită pentru arbitri 1” au mai fost implicați, printre alții, fostul finanţator al FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director general al SC Pic, Liviu Făcăleaţă, fostul director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, Dan Cristian Libertatu, sau fostul arbitru Sorin Corpodean.

Pedepsele dictate in dosarul „Mita pentru arbitri 1”:

Cornel Penescu (fost patron FC Arges) – 5 ani de închisoare cu executare si 3 ani interzicerea drepturilor
Gheorghe Constantin (fost sef CCA) – 5 ani de închisoare cu executare și 3 ani interzicerea drepturilor
Sorin Corpodean (fost arbitru) – 4 ani de închisoare cu suspendare, durata termenului de încercare de 8 ani
Marcel Lică (fost vicepreşedinte CCA) – 3 ani de închisoare cu suspendare
Liviu Făcăleață – 5 ani de inchisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
Dan Libertatu – 3 ani de închisoare
Lucian Dan – 3 ani de închisoare cu suspendare
Sorin Caia – 3 ani de închisoare cu suspendare
Aurelian Bogaciu – 3 ani de închisoare cu suspendare

Sursa: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.