Apar primele probleme în Liga a V-a

0
73

Apar primele probleme în Liga a V-a

 

După un start de retur sub semnul respectului şi al sportivităţii, în Liga a V-a s-au declanşat deja primele „conflicte“, câteva cazuri urmând a se afla – cu certitudine – pe ordinea de zi a Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea, care se va întruni marţi seara. La Romani, pe terenul echipei Forestierul, meciul a început cu o oarecare întârziere pentru că abia la ora meciului se monta… o poartă! Apoi, în repriza a doua a meciului cu Oltul Ioneşti, s-au petrecut mai multe incidente, fiind agresaţi arbitri partidei. Aceştia vor depune un raport suplimentar la AJF Vâlcea. Un alt meci cu probleme s-a disputat pe terenul sintetic din Zăvoi, unde Viitorul Frânceşti a dispus cu 11-1 de Viitorul Olanu. O serie de jucători ai echipei oaspete au avut comportări nesportive inexplicabile, incidentele din acest joc urmând a se afla şi ele pe masa Comisiei de Disciplună. În fine, pentru că tot am amintit despre meciuri din această serie – cea mai indisciplinată a Ligii a IV-a – să spunem că AS Bărbăteşti, echipă sancţionată cu ridicarea dreptului de organizare a meciurilor pe teren propriu pentru trei etape, a făcut recurs la Comisia de Apel a AJF Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.