Asociaţia Club Sportiv X3M Offroad va da o mână de ajutor Salvamont Vâlcea

0
87

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent protocolul de colaborare între Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Vâlcea şi Asociaţia Club Sportiv X3M Offroad Râmnicu Vâlcea. Asociaţia respectivă este o organizaţie de persoane fizice, cu caracter nelucrativ, autonom şi apolitic, înfiinţata în anul 2011, cu personalitate juridică, constituită pe o durată nedeterminată. Pe lângă activităţile sportive specifice, printre obictivele clubului se nominalizează: participarea la activităţi de salvare a persoanelor aflate în dificultate pe traseele montane sau în zonele greu accesibile împreună cu organele specializate; participarea la limitarea efectelor produse de calamităţi sau catastrofe naturale (inundaţii, căderi abundente de zăpadă); participarea şi organizarea de acţiuni umanitare pentru ajutorarea persoanelor din categorii defavorizate; acţiuni de ecologizare, de promovare a potenţialului turistic al judeţului, etc. În scopul realizării acestor obiective, Asociaţia Club Sportiv X3M Offroad Râmnicu Vâlcea, are în dotare mijloace auto de teren, cu dotările necesare, cât şi personal de specialitate. În luna septembrie, Asociaţia Club Sportiv X3M Offroad Râmnicu Vâlcea a propus CJ Vâlcea, în vederea desfăşurării unor astfel de acţiuni, încheierea unui protocol de colaborare cu Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Vâlcea. Protocolul de colaborare se va încheia cu respectarea prevederilor Legii nr. 402/2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic, republicată, ale Hotărârii Guvernului nr. 77/2003, privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi şi cele ale art.91 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.