INFO – administraţie

0
73

INFO – administraţie

Diplome de fidelitate pentru familiile longevive

Miercuri, 7 martie 2007, la primăria municipiului, 21 de cupluri de râmniceni şi-au serbat, într-un cadru festiv, „Nunta de Aur”. Primarul Mircia Gutău a oferit sărbătoriţilor Diploma de Fidelitate, a ciocnit cu fiecare din cei prezenţi câte un pahar cu şampanie şi a urat tuturor viaţă lungă împreună şi multă sănătate. Aceste cupluri sunt primele beneficiare ale hotărârii nr. 45 adoptată în ultima şedinţă a Consiliului Local, prin care cuantumul indemnizaţiei oferite familiilor de râmniceni care împlinesc 50 de ani de căsnicie a fost majorat la valoarea de 500 lei.

8 Martie, Ziua Femeii, scoate gentelmanul din primar,

Mircia Gutău oferă 8000 de flori râmnicencelor

De 8 martie, primăria municipiului va oferi un frumos cadou râmnicencelor: funcţionari ai primăriei, în frunte cu primarul Mircia Gutău, vor dărui doamnelor şi domnişoarelor 8.000 de trandafiri şi garoafe cu ocazia Zilei Femeii. Reprezentanţii primăriei vor colinda unităţile de învăţământ preuniversitar din Râmnic, instituţii publice, unităţi spitaliceşti, dar vor dărui flori şi trecătoarelor întâlnite în cale. Această acţiune, devenită tradiţie în ultimii ani, se alătură altor evenimente organizate de municipalitate pentru sărbătorirea acestei zile.

Spectacol în Scuarul „Mircea cel Bătrân“

Cu ocazia zilei de 8 martie, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează un spectacol dedicat Zilei Femeii. Spectacolul va avea loc pe data de 8 martie 2007 în scuarul parcului „Mircea cel Batran“, cu începere de la ora 17.00. Vor evolua pe scenă: Ileana Ciuculete, Nicoleta Voica, Laura Lavric, Maria Ciobanu, Tavi Colen (solistul trupei „Talisman“) si „Directia 5“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.