CNADNR pune în dezbatere publică cinci variante ale viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti

0
66

 

 

Având în vedere importanța construcției autostrăzii Sibiu-Pitești, Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România (CNADNR), începând de sâmbătă, 7 noiembrie 2015, a publicat pe site-ul companiei, www.cnadnr.ro, la secțiunea Autostrada Sibiu-Pitești (http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=327), cinci variante de traseu din care 4 propuse în Studiul de Fezabilitate revizuit și o variantă studiată și aprobată în Studiul de Fezabilitate din anul 2008. CNADNR pune la dispoziție, în acest sens, începând cu aceeași dată, pentru dezbateri, forum.cnadnr.ro unde vor fi așteptate opiniile tuturor celor interesați, până la data de 11.12.2015. Opiniile pe această temă pot fi transmise și pe pagina de facebook a companiei: https://www.facebook.com/cnadnr. De asemenea, în perioada următoare CNADNR SA va anunța calendarul dezbaterilor publice pe care le va organiza pe această temă. Menționăm că rapoartele de progres privind revizuirea Studiul de Fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Pitești vor fi publicate, pe site-ul companiei, www.cnadnr.ro, în cadrul secțiunii „Autostrada Sibiu-Pitești” disponibilă pe pagina principală, respectând prevederile legale, astfel încât să fie respectate regulile referitoare la secretul de serviciu. Proiectantul revizuirii Studiului de Fezabilitate este Asocierea SPEA Ingeneria Europea SA Milano Italia Sucursala Bucuresti & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. În data de 15.12.2015 proiectantul va preda studiul final pentru Secțiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boița și Secțiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeș – Pitești, iar în 15.07.2016 pentru Secțiunea 2 (26 km) Boița – Racovița, Secțiunea 3 (20 km) Racovița – Văleni, Secțiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeș și Secțiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.