ALDE NU ÎL PRIMEŞTE PE MIRCIA GUTĂU! „Cel mai iubit dintre râmniceni” refuzat de două partide în două zile!

6
93

 

COMUNICAT DE PRESĂ

ALDE nu va primi niciun membru condamnat definitiv pentru fapte de corupție Ca urmare a unor informații apărute astăzi în presa locală din județul Vâlcea, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) dorește să facă următoarele precizări: respingem categoric informația potrivit căreia Mircia Gutău, candidat desemnat de Partidul Național Liberal pentru a candida la Primăria Municipiului Râmnicu- Vâlcea la alegerile locale din 2016, va face parte din echipa ALDE.

Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) nu va primi niciun membru condamnat definitiv pentru fapte de corupție.

De asemenea, cu privire la persoana senatorului PNL Nițu Remus Daniel vă aducem la cunoștință că domnia sa nu face parte din ALDE.

Andrei Cărpăneanu, purtător de cuvânt ALDE Vâlcea

6 COMENTARII

  1. DAR, OARE, DINTRE CEI CIRCA 100.000 DE OAMENI AI ACESTUI LOC, CHIAR NU SE GASESTE NICIUN RAMNICEAN GET-BEGET, BUN GOSPODAR SI CU DRAGOSTE PENTRU ACEST ORAS, PE CARE SA-L ALEGEM PRIMAR ?!?

  2. Domnule Gutau, atunci cand ajungi sa fi respins de catre toate partidele serioase, trebuie sa te intrebi daca nu, cumva,iti revine si matale o mare vina, sau, cum ar spune un clasic in viata, daca nu ai, pur si simplu, GHINION …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.