Educatoare găsită moartă în casă, la Râmnicu Vâlcea. Suspiciuni de crimă: primele ipoteze

0
70

O educatoare din Râmnicu Vâlcea a fost găsită decedată în casă, anchetatorii confirmând faptul că este vorba despre o crimă.

În aceste momente, poliţiştii criminalişti ai IPJ Vâlcea încearcă să dea de urmele criminalului.

S-a întâmplat într-o garsonieră pe strada Matei Basarab, din municipiul Râmnicu Vâlcea, joi seara, 15 octombrie 2015, când o femeie a fost găsită fără suflare în propria-i casă, chiar de soţul ei.

Femeia era căzută pe podea în bucătărie, între chiuvetă şi masă, iar la prima vedere nu prezenta urme de violenţă. Doar pe gât, în zona cervicală, avea o mică plagă, care, spun criminaliştii, ar fi putut fi produsă de o unghie, semn că ar fi putut fi strânsă de gât. De aceea, poliţiştii ajunşi la faţa locului au înregistrat cazul ca fiind moarte suspectă, iar apoi au aşteptat concluziile medicilor legişti de la Spitalul Judeţean Vâlcea, pentru a vedea dacă este moarte prin asfixiere sau moarte naturală.

Trebuie menţionat că uşa garsonierei în care a fost găsită femeia era încuiată, însă singura problemă este că fiul decedatei este dat dispărut de ieri, el nefiind găsit de poliţişti nici până acum.

UPDATE: Surse judiciare au declarat, pentru Vocea Vâlcii că, în urma autopsiei, s-a ajuns la concluzia că victima a decedat în urma unei asfixieri mecanice prin sugrumare. Femeia omorâtă era educatoare la Grădiniţa Cozia din Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.