Legatura a facut-o un om de afaceri, care a finantat ridicarea unei statui a zeitei Isis la intrarea in resedinta de judet. 15 metri – atat va avea. Insul cu pricina tine la originalitate: se pare ca a dat bani pentru un intreg „hotel-muzeu” (!?), care l-a impresionat atat de tare pe un reprezentant al Uniunii Artistilor Plastici, incat acesta a descoperit ca exista o relatie intre Isis si romani, si anume „spiritualitatea bine conservata”.Cam aceeasi filosofie se regasea – fara egipteni, ce-i drept – si-n asa-numitul Muzeu RSR, construit la inceputul deceniului trecut, la Podari, langa Craiova, de catre „magnatul” Dinel Staicu, azi in puscarie: stateau acolo alaturi, intr-un parc numitGradina Maicii Domnului, busturi reprezentandu-i pe Ceausescu si Iorga, pe Oblemenco si Mihai Viteazul, pe Amza Pellea si Vlad Tepes.Nu doar oamenii de afaceri au idei trasnite. Deunazi, un senator a redactat un proiect de lege, care impune amplasarea unei cruci de 25 de metri in Piata Universitatii. Luminata cu beculete, „ca sa se vada zi si noapte”, a precizat initiatorul, sustinut la vot de toate partidele, mai putin UDMR. Ambitia senatorului e foarte clar definita: „va fi cea mai mare cruce inaltata la intretaierea drumurilor din centrul vreunei capitale!”. Tot el a precizat: „am spus sa fie niste becuri puternice pe cruce, nu beculete, fiindca o cruce ornata cu beculete mi se pare o atitudine blasfematorie”.
I-a sarit in ajutor un coleg din Senat, fost mare campion de tenis: „Nu poate sa nu existe o asemenea cruce, sa fie mare, sa se vada de la aeroport. Ar trebui sa fie statui in fiecare colt de strada”. Confruntat, totusi, cu critici venite din toate partile, initiatorul a crezut ca scapa de ridicol, daca propune organizarea unui referendum cu tema: „vreti cruce la Universitate?”.
Ar trebui sa decida, deci, cetatenii. Unii dintre ei au, la randul lor, idei bizare despre monumente. Gasesc pe Internet diverse initiative, ce-i drept, strict private: unul si-a comandat un bust al lui Antonescu pentru propria curte; altul si-a facut chip cioplit, in sensul cel mai concret al expresiei, si viseaza sa-l lase mostenire unei gradinite; un al treilea, recomandat „artist rrom”, s-a sculptat pe sine, dar cu 30 de ani mai tanar si tot asa.
Publicul larg reactioneaza – uneori, nu mereu -, in mod surprinzator. Acum vreo doi ani, cativa craioveni au umplut de mascari un grup statuar reprezentand doua nuduri – o femeie si un barbat – care fusesera instalate pe strazile orasului, ca reclama pentru un festival. Autoritatile locale au decis sa-i imbrace „pe el – in preot dac, iar pe ea – in femeie romana”, scuzandu-se pentru absenta unui costumier, care sa fi luat lucrurile in serios de la bun inceput.
Nu am de gand sa contest, nici macar in gluma, vointa populara. Dimpotriva. Cred ca ea trebuie sa se exprime fara oprelisti. Dar poporul decide cine, nu ce ne reprezinta. Au insa mai mult discernamant alesii, atunci cand e vorba despre monumente? Nu neaparat. De fapt, daca se pronunta cu privire la spatiul public, ei pot vota ce se face, nu cum anume.
Intr-adevar, mai peste tot in lume, amenajarea strazii este decisa de urbanisti, arhitecti si istorici ai patrimoniului. Si la noi exista o lege care stabileste ca e nevoie de concurs – unul international -, atunci cand decizi sa amplasezi un monument.
Dar mai e ceva: trebuie sa si urmezi ce decid specialistii. Stiu, de pilda, ca s-a tinut un concurs pentru zona cu statui de vizavi de Universitate, dar proiectul care a castigat n-a fost intru totul respectat. Daca asemenea reguli simple nu se aplica, se ajunge la kitsch, adica la un amestec mereu surprinzator de beculete, divinitati egiptene, Tepes, cruci si preoti daci.
Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
