DEPUNEREA FIŞELOR FISCALE PENTRU 2006

0
81

În atenţia angajatorilor!

DEPUNEREA FIŞELOR FISCALE PENTRU 2006

Plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor au obligaţia depunerii fişelor fiscale pentru anul 2006 în format electronic, însoţite de borderoul centralizator editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat, la unitatea fiscală unde îşi au domiciliul fiscal sau unde sunt luaţi în evidenţă, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2007. Sediile secundare ale angajatorilor persoane juridice, înregistrate ca plătitori de impozit pe venitul din salarii, depun fişele fiscale ale angajaţilor proprii la unitatea la care sunt înregistrate sediile secundare respective. În cazul în care, la data depunerii fişelor fiscale, sediul secundar este desfiinţat, depunerea fişelor fiscale se va face de către persoana juridică de care a aparţinut sediul secundar, la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială este înregistrată persoana juridică. În cazul în care un angajat a lucrat în cursul anului la mai mulţi angajatori, aceştia sunt obligaţi să-i acorde deducerea personală corespunzător perioadei lucrate, să completeze şi înmâneze un exemplar al fişei fiscale odată cu definitivarea formelor de lichidare sau la încetarea raporturilor în baza cărora au fost obţinute veniturile din salarii. În situaţia în care un angajat a lucrat în cursul anului fiscal la mai multe sedii secundare ale aceluiaşi angajator – persoană juridică, se va întocmi o singură fişă fiscală care va fi depusă de sediul secundar, în evidenţele căruia figurează la data de 31 decembrie a anului de raportare. Important! Programul de asistenţă poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice de la adresa www.mfinante.ro. De asemenea, pentru a obţine programul, cei interesaţi se pot prezenta zilnic între orele 8.30 şi 16.00, la unităţile fiscale teritoriale de care aparţin, cu o dischetă 3 1/2 inch, 1.440 MB, compatibilă MS-DOS, pentru preluarea programului de fişe fiscale. Angajatorii vor edita fişa fiscală pe suport de hârtie, în două exemplare, astfel: unul, semnat şi ştampilat conform legii, se păstrează de către angajator, iar cel de-al doilea, semnat şi ştampilat conform legii, se înmânează angajatului. Sancţiuni. Nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale precum şi neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la unitatea fiscală competentă sau la terţe persoane (angajaţi) a fişelor fiscale în termenul stabilit se sancţionează cu amendă de la 50 la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 500 la 10.000 lei, pentru persoanele juridice. * Baza legală: Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 425/20.03.2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298/03.04.2006, prin care a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului 210 “Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii”, cod 14.13.01.13/1, formular valabil pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate începând cu 1 ianuarie 2006; Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Plătitori de venituri cu regim de reţinere la sursă!

SE APROPIE TERMENUL LIMITă PENTRU DEPUNEREA DECLARA├×IEI 205

Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală; din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; obţinute în baza unui contract de agent/ comision/ mandat comercial; din activitatea de expertiză contabilă, tehnică, judiciară şi extrajudiciară; din activităţi independente desfăşurate în baza unei convenţii/contract civil încheiat în condiţiile Codului civil pentru care cota este de 10%; din activităţi independente realizate într-o formă de asociere cu o persoană juridică; transferul titlurilor de valoare si din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, pentru care impozitul pe venit se retine la sursă, au obligaţia să depună la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială angajatorul este înregistrat în evidenţa fiscală, formularul 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit” până la 28 februarie 2007. Programul de asistenţă sau poate fi descărcat de pe serverul Ministerului Finanţelor Publice de pe site-ul www.mfinante.ro. De asemenea, programul este distribuit contribuabililor gratuit de unităţile fiscale teritoriale. Pentru a-l obţine, cei interesaţi se pot prezenta zilnic între orele 8.30 şi 16.00 la unităţile fiscale de care aparţin cu dischete de 3 1/2 inch, 1.440 MB, compatibile MS-DOS pentru preluarea programului. * Baza legală: Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.017/2005 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.